Zepeczaner Jenő et al. (szerk.): Fizionomia etnică şi confesională fluctuantă a regiunii carpato-balcanice şi a Transilvaniei - Múzeumi füzetek 14. (Székelyudvarhely, 1996)
Árpád E. Varga: Despre numărul maghiarilor din Transilvania
evreilor şi a germanilor, în Transilvania şi România nici maghiarii nu mai au nici un viitor.1 Nu e de mirare că mulţi îşi reprezintă populaţia maghiară din România ca pe o „populaţie fictivă”, care nu evoluează conform unor condiţii demografice autentice, ci ascultă de legităţile, independente de spaţiu şi timp, ale unui model demografic utopic. Ingrat lucru ca — revenind de pe tărîmul ideologiei la cel al statisticii — să pui faţă în faţă utopia şi realitatea. Asta nu înseamnă însă neapărat validarea recensămintelor din România. Căci creditul acestora pare îndoielnic; să ne gîndim doar la ecoul pe care l*au avut în presă anomaliile constatate în ce priveşte înregistrarea datelor, în anul 1992. Deşi e greu de hotărît ce anume a suferit o politizare: recensămîntul de acum sau părerile care se exprimă despre el — e incontestabil faptul isteriei politice care exercită o influenţă inevitabilă asupra rezultatelor. Pare aşadar îndreptăţită — dincolo de toate atitudinile părtinitoare de ambele tendinţe — formularea unor ipoteze alternative, în scopul evaluării mai realiste a materialului faptic ce ne stă la dispoziţie. în cele ce urmează, doresc să schiţez şi eu o astfel de ipoteză, anticipînd că scopul meu nu e să dovedesc cu orice preţ aşa-zisele „măsluiri” din cadrul recensămintelor din România, ci să formulez — fără pretenţii ideologice — exigenţele legate de rezultatele definitive ale recensămîntului încheiat nu de mult. în acest scop, voi urmări mai întîi evoluţia (posibilă) a valorile demografice ale populaţiei maghiare prin compararea sporului natural ipotetic al acestei populaţii cu migrările înspre exterior ale acesteia. Confruntînd rezultatul astfel obţinut cu valorile demografice preliminare ale recensămîntului al populaţiei, voi analiza pe rînd aspectele ce permit prezentare nuanţată a situaţiei generale a populaţiei aparţinînd naţionalităţilor. Deocamdată, nu caut să explic diferenţele dintre valorile demografice ipotetice şi cele reale ale populaţiei aparţinînd naţionalităţilor. Acest lucru va fi posibil — doar o dată cu analiza critică de fond a recensămîntului — doar după ce vom fi în posesia rezultatelor definitive, ce vor cuprinde toate elementele de analizat. Aliniindu-mă practicii specialiştilor autohtoni, dintre recensămintele de după cel de-al doilea război mondial voi porni de la cel din 1956, cu toate că nici acesta nu poate fi considerat 46
