Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
VII. Revoluţia şi războiul de eliberare
apariţia unor tendinţe anarhiste; să poată menţine calmul social, iar guvernul însuşi să se poată fortifica în mod manifest. Primul guvern maghiar responsabil a grupat în rândurile sale o serie de oameni de stat deosebit de înzestraţi. în fruntea lui se afla v * preşedintele Partidului de Opoziţie, contele Batthyányi Lajos; portofoliul comunicaţiilor i-a revenit contelui Széchenyi István; finanţele lui Kossuth Lajos; ministru al justiţiei a ajuns Deák Ferenc; instrucţiunea publică o gira baronul Eötvös József, la comerţ îl găsim pe Klauzál Gábor, iar la interne pe Szemere Bertalan. Ministrul forţelor armate a fost colonelul Mészáros Lázár, iar funcţia de ministru de pe lângă persoana regelui i-a revenit unui vechi diplomat conservator, prinţul Eszterházy Pál. Membrii guvernului au convenit că atât în privinţa Vienei, cât şi a naţionalităţilor, antagonismele tot mai acute trebuie rezolvate pe cât se poate în mod paşnic. în acelaşi timp guvernul se străduia să-şi sporească putera armată, a pacificat mişcările ţărăneşti, a pus armata să jure pe constituţie, a înfăptuit unirea cu Transilvania, a convocat parlamentul de reprezentanţă populară, şi a căutat să-şi elaboreze legături diplomatice nemijlocite. Politicienii naţionalităţilor însă, îndemnaţi şi de la Viena, au ridicat pretenţii nerealizabile , mergând până la autonomiile teritoriale, şi, subvenţionând revendicările sociale ale ţăranilor care aparţineau acestor naţionalităţi, au reuşit să-si creeze o bază de masă. Mişcările lor s-au transformat în insurecţii armate. RĂZBOIUL DE ELIBERARE Guvernul ar fi fost în măsură să domine mişcările armate ale naţionalităţilor: sârbii din sud şi românii ardeleni. La 11 septembrie însă s-a pornit un atac armat din partea acelei Croaţii, al cărei conducător, banul Jelacici, a refuzat de la bun început obedienţa faţă de guvernul maghiar. Armata sa de cca. 30-40 de mii de combatanţi a putut înainta spre Pesta fără a întâmpina rezistenţă. Munca de organizare din săptămânile premergătoare şi cea din zilele următoare atacului s-a dovedit însă până la urmă eficientă: armata regulară 86
