Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
VII. Revoluţia şi războiul de eliberare
cezaro-crăiască, armata de honvezi recent organizată şi gărzile naţionale mobilizate pentru stringenţa situaţiei, au reuşit să oprească şi să învingă armata lui Jelacici în 29 septembrie la Păkozd, obligând-o să se retragă rapid. Revoluţia ungară reuşi astfel să pareze prima tentativă armată contrarevoluţionară. Concomitent cu operaţiunile militare s-a declanşat şi conflictul constituţional: suveranul a acceptat demisia guvernului Batthyányi, dar refuza să numească alt guvern, declarând că rezistenţa este ilegală. La 8 octombrie parlamentul ungar a investit cu puterea executivă un organ ales din sânul său: Comitetul de Apărare Naţională. Preşedintele acestuia a devenit Kossuth Lajos, care a investit energii uriaşe în acţiunea sa de a pregăti ţara pentru înlăturarea unui nou atac iminent. în pragul noii confruntări şi-a rânduit forţele şi tabăra contrarevoluţiei. La 2 decembrie, în sânul curţii refugiate la Olmiitz a avut loc o lovitură de stat, Ferdinand al V-lea (1835-1848) fiind detronat şi înlocuit cu tânărul Franz Jozef (care a domnit peste Ungaria efectiv din 1849, iar legal între 1867-1916). Parlamentul maghiar nu a recunoscut această schimbare abuzivă. La 16 decembrie 1848 a avut loc a doua ofensivă contrarevoluţionară, în care au fost mobilizate toate efectivele militare — peste o sută de mii de soldaţi — de care imperiul se putea dispensa. Grosul acestei armate ataca din direcţia frontierei vestice, sub comanda prinţului Windisch-Grătz. Principala armată ungară, comandată de Görgei Artúr, a fost nevoită să se retragă dinaintea inamicului aflat în netă superioritate numerică, la sfârşitul anului trebuind să cedeze chiar şi capitala. în primele zile ale anului nou parlamentul, guvernul, organele executive şi-au mutat sediul la Debreţin, iar armata principală condusă de Görgei a evitat contactul cu inamicul, deplasându-se către nord. Windisch-Grătz, considerând deja campania ca şi terminată, a început să organizeze noua administraţie, amânând definitiva încheiere a operaţiunilor militare pentru primăvară. în concepţia sa, bătălia de la Kápolna de la sfârşitul lui februarie, terminată practic cu un rezultat nedecis, era o victorie; deci comandantul austriac îi trimise curţii un raport triumfal, drept care 87
