Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
VII. Revoluţia şi războiul de eliberare
întregime statul. Fostele pământuri urbariale au trecut în posesia iobagilor, ca proprietate civilă. Actul de emancipare al iobagilor din Ungaria de la 1848 a fost cel mai progresist din întreaga Europă Centrală şi de Răsărit. A încetat autoritatea juridică a feudalului, scaunul de judecată seniorial: s-a instituit egalitatea civică burgheză în faţa legii. Autodeterminarea societăţii compuse din cetăţeni cu drepturi egale era practicată prin parlamentul de reprezentanţă populară. Dreptul de vot era legat ce-i drept de un anumit cens, acesta fiind însă cel mai redus din toată Europa vremii. S-a proclamat uniunea cu Transilvania; parlamentul de la Pesta reprezenta prin urmare întreaga ţară. Drepturile politice se completau prin libertatea presei. Puterea executivă era exercitată de un guvern responsabil în faţa parlamentului, orice decret al suveranului devenind valabil doar dacă era contrasemnat de unul din miniştri. Ungaria a dobândit o autonomie deplină în cadrul imperiului, neatârnarea ei fiind întărită şi prin faptul că în lipsa suveranului — deci în sistemul normal de guvernământ, când acesta se afla la Viena — locţiitorul său era în toate palatinul ţării, arhiducele Ştefan. Libertatea de acţiune era îngrădită doar în domeniul afacerilor externe, aici reuşindu-se să se asigure numai în principiu posibilitatea de influenţare a deciziilor, prin ministrul de pe lângă persoana regelui. O carenţă indiscutabilă a codului de legi din 1848 era faptul că nu conţinea nici o concesie concretă pentru naţionalităţi, în privinţa folosirii limbii lor naţionale. Contemporanii contau pe efectul drepturilor şi libertăţilor politice asigurate fără discriminare naţională ori socială, care potrivit aşteptărilor trebuiau să satisfacă, cel puţin vremelnic, naţionalităţile, însă curând de tot au trebuit să-si dea seama că se înşeală. , 9 9 Consolidarea noii ordini era dependentă în primul rând de conjunctura externă. Dacă s-ar fi realizat unitatea politică deplină a germanilor, cuprinzând deci şi posesiunile ereditare austriece, atunci, practic Ungaria s-ar fi detaşat de imperiu, autonomizându-se, şi — în alianţă cu Germania unitară şi democratică — şi-ar fi putut asuma un rol în asigurarea liniştii din spaţiul dat. Acest deziderat mai presupunea şi faptul ca dezvoltarea internă a Ungariei să nu îngăduie 85
