Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
V. Epoca feudalismului târziu
creşterii animalelor în cea a cultivării pământului. Această schimbare a asigurat mijloace de trai pentru un număr mai mare de oameni, iar procedeele agricole mai bune (în locul redistribuirii terenurilor, asolamentul bi- sau trienal; plugurile de lemn cu brăzdar de fier; extinderea culturilor de secară şi grâu în locul meiului, apoi răspândirea porumbului, iar în final, deja în secolul XIX, a cartofilor), au dus la creşterea producţiei într-un ritm mai rapid decât cel al sporului populaţiei, surplusul fiind comercializat în provinciile ereditare, mai ales în oraşul imperial, Viena. Datorită noilor posibilităţi ale pieţii, nobilimea nu se mai mulţumea cu nona şi cu celelalte dări în produse, ci a întreprins organizarea propriei gospodăriri alodiale. Dezvoltarea “uzinelor” alodiale a început în prima jumătate a secolului în vestul regiunii transdanubiene, extinzându-se de aici în alte zone ale regiunii, respectiv în direcţia Ungariei de Nord-Vest, apoi de-a lungul liniei Dunării. în condiţiile intensificării producţiei alodiale, folosirea robotei iobăgeşti devenea tot mai necruţătoare. Obligaţiile de muncă impuse peste toate uzanţele şi convenţiile anterioare, precum şi răpirile de pământ săvârşite de feudali, au stârnit lupta de clasă a ţărănimii. Producţia meşteşugărească a ţării satisfăcea nevoile agriculturii, respectiv aproviziona cu mărfuri industriale modesta piaţă locală. în ultima treime a veacului unii magnaţi au înfiinţat şi câteva manufacturi, majoritatea acestora dând însă faliment. Starea înapoiată a comunicaţiilor a frânat dezvoltarea comerţului. Circulaţia internă a bunurilor se limita la tradiţionalul schimb de produse dintre zonele muntoase şi câmpie. Comerţul exterior avea o pondere mai mare, de pildă cel de tranzit spre Balcani, dar mai ales exportul de produse în provinciile ereditare. Iată pentru ce problemele politicii vamale au ajuns în centrul luptei dintre stări şi curte. Ambele părţi s-au convins că lichidarea ori conservarea stării de înapoiere depinde în mare măsură de politica economică a statului, ceea ce le-a determinat să caute o soluţie constructivă. Până la sfârşitul * » > veacului harta dezvoltării economice a ţării s-a modificat vizibil. Datorită dezvoltării sale dinamice, partea sudică a redevenit grânarul 65
