Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
V. Epoca feudalismului târziu
ţării, furnizând şi cele mai multe produse pentru export. în acelaşi timp Transilvania, mai demult prosperă, a decăzut, ba chiar surplusul ei relativ de populaţie a declanşat fenomene cronice de criză. Concomitent cu mişcarea lui Rákóczi s-a desfăşurat marea luptă dintre puterile europene pentru imensa moştenire lăsată de ramura spaniolă stinsă a Habsburgilor. în urma păcii de la Utrecht-Rastatt (1713), care a încheiat războiul de succesiune pentru tronul Spaniei (1700-1713), Ţările de Jos Spaniole (de-acum austriece — de fapt Belgia), şi diferite teritorii italiene, le-au revenit Habsburgilor austrieci. în aceaşi perioadă a avut probleme de succesiune şi ramura austriacă a Habsburgilor: succesorul lui Iosif I. (1705-1711), Carol al III-lea (1711-1740) — ca împărat Carol al VI-lea — nu a avut moştenitor pe linie masculină. Dinastia de Habsburg acceptase încă în 1713 o lege a casei (Pragmatica Sanctio) care enunţa principiul moştenirii pe linie feminină şi era obligatorie doar pentru membrii dinastiei, dar Carol al III-lea, printr-o intensă muncă de convingere de mai multi ani a izbutut să obţină recunoaşterea actului de către > j > toate ţările şi provinciile sale. Dietele convocate au dezbătut, au formulat şi legiferat noul mecanism al moştenirii. Dintre ţările coroanei ungare primele care l-au acceptat sunt Croaţia, apoi oraşul Fiume (Rijeka) şi pe urmă Transilvania; ultima aderentă de pe teritoriul întregului imperiu fiind dieta Ungariei, care l-a ridicat la putere de lege în 1723, în urma unor aprige lupte interne. Pragmatica Sanctio adopta nu numai principiul eredităţii pe linie feminină, dar enunţa totodată că ţările Habsburgilor sunt a se stăpâni laolaltă şi în mod inseparabil, deci membrii familiei de Habsburg nu pot împărţi între ei imperiul, aceeaşi persoană trebuind să fie întotdeauna atât rege al Ungariei, cât şi al Cehiei, arhiduce al Austriei etc. Enunţarea şi adoptarea principiului stăpânirii unitare este determinată încă tot de teama faţă de turci, împotriva cărora apărarea în calitate de componentă a unei unităţi mai ample părea mai asigurată. Instituţiile moştenite din evul mediu de ţara aflată în plină reorganizare, erau inadecvate pentru construirea unui aparat de stat modern. Cancelaria regală funcţiona la locul de reşedinţă al 66
