Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
IV. Ţara scindată î trei
zicându-şi “kuruc” (kuruţi) şi atacându-i în această calitate, în 1672, pe oştenii imperiali, etichetaţi drept “labanc” (lobonţi). Campaniile lor de surprindere au fost încununate de succes, dar le-a lipsit conducerea unitară şi sprijinul extern, până ce în 1678 comanda lor a fost preluată de tânărul magnat Thököly Imre, provenit dintr-o familie luterană de negustori înstăriţi, ridicaţi de puţină vreme în rândurile marii nobilimi. Thököly era un strateg remarcabil, manevrând cu dibăcie ostile kuruţeşti, şi cu toate că în bătălii mai mari vitejii săi erau depăşiţi de mercenari, el a reuşit să reziste ani de zile în Ungaria de Sus. Se intitula principe, refuzând şi el coroana regală oferită de turci. Curtea a fost nevoită să facă concesii. în 1681, după o vacanţă de aproape două decenii, dieta a fost din nou convocată, de data aceasta la Sopron. Regele a reinstaurat constituţia nobiliară; s-a enunţat libertatea comerţului (deoarece pe comerţul exterior încercau să pună mâna societăţi monopolizate de către curte); s-a ordonat retragerea trupelor austriece din ţară; a fost garantată din nou libertatea — ce-i drept îngrădită — a cultelor protestante; s-a reinstaurat funcţia de palatin. Majoritatea comitatelor s-a împăcat cu concesiile, dar Thököly şi adepţii săi au decis să continue lupta, deşi ea trebuia dusă de-acum şi împotriva comitatelor din nord, trecute de partea regelui. Putând conta în esenţă doar pe ’’starea ostăşească”, Thököly îşi organiză o domnie cu caracter militar. Nepermiţându-şi să renunţe la ajutorul extern, fu nevoit să se alieze cu turcii. Pornirea războaielor de recucerire l-a împins pe “regele kuruţilor” într-o alianţă periculoasă. De-acum îl părăsiră nu numai comitatele, dar şi propriii săi soldaţi, deoarece la sfârşitul veacului izgonirea turcilor ajunsese într-o apropiere accesibilă. Lui Thököly i-a lipsit o concepţie politică temeinic elaborată, însă chiar dacă ar fi avut mari proiecte de perspectivă, în condiţiile date, lipsit de sprijinul intern şi de resurse financiare, era oricum sortit eşecului. S-a refugiat în Turcia fără oşti, iar când sortii schimbători ai războiului l-au readus în tară în fruntea » > unor trupe turceşti, şi-a impus elecţiunea, devenind ultimul principe independent al Transilvaniei, fără a-şi mai putea menţine însă domnia. 55
