Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
IV. Ţara scindată î trei
Soţia sa, Zrínyi Ilona, a mai apărat ani de zile cetatea Munkács, ultima redută a rezistentei. » Războiul încheiat în ultimă analiză prin recuceriri a fost declanşat şi de astă dată de turci. După ce a reuşit să domine divergenţele interne, marele vizir porni cu o armată de proporţii nemaivăzute (200.000 de oameni) să cucerească Viena (1683). Asediatorii sperau să înfrângă rezistenţa dârză a oraşului imperial prin înfometarea vienezilor, însă în săptămânile scurse între timp gravitatea pericolului a pus în mişcare jumătate din Europa. Trupele de ajutor, alcătuite mai ales din germani şi polonezi, au măturat pur şi simplu armata marelui vizir. în euforia victoriei a luat fiinţă, cu scopul final de a-i alunga pe turci, ’’Liga Sfântă” în care majoritatea sarcinilor şi le-a asumat Imperiul Habsburgic, Veneţia şi Polonia. Armatele bine echipate ale aliaţilor s-au pus în mişcare în 1685, cucerind oraşele Érsekújvár şi Esztergom, împresurând în anul următor cu impunătoare trupe de asediu cetatea Budei. Alcătuite din cca. 80.000 de osteni, acestea au avut nevoie de trei luni pentru a frânge rezistenţa celor 7.000 de apărători. La 2 septembrie 1686 cetatea a fost recucerită prin asalt. Peste câteva ceasuri ardeau şi casele rămase până atunci intacte, cetatea căzând pradă jafului. Prin recucerirea Budei s-a eliberat de sub turci partea centrală a ţării, apoi Slavonia, Bácska, armatele aliate pătrunzând chiar pe teritoriul Balcanilor. în 1689 otomanii se angajează într-o contraofensivă de mari proporţii; deşi aceasta nu-şi atinse scopul, adică recucerirea Ungariei, războaiele s-au mai prelungit timp de un deceniu, până ce talentatul comandant proaspăt numit în fruntea armatei imperiale, prinţul Eugen de Savoya a dobândit o hotărâtoare victorie asupra turcilor la Zenta, în 1697. Pacea s-a încheiat în 1699 la Karlowitz, Ungaria — cu excepţia zonei Timişene — fiind eliberată de sub stăpânirea otomană. (Zona Timişului a fost eliberată în urma unui nou şir de războaie încheiate prin pacea de la Passarowitz din 1718.) La rândul ei, Transilvania a căzut deasemenea pe mâna imperialilor. Drepturile şi autonomia principatului au fost garantate printr-o diplomă imperială (Diploma Leopoldinum), funcţia de principe 56
