Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
III. Feudalimsul dezvoltat
de amestec în politica ţării. Luptele cu rezultate schimbătoare dintre partidele aflate sub influenţa oligarhiei au exclus posibilitatea unei guvernări constante. Interesul întregii nobilimi era să oprească pentru sine grosul beneficiului rezultat din producţia de mărfuri furnizată de ţărănime, respectiv să transforme însăşi această producţie intr-un monopol al domeniului feudal, limitând posibilităţile ţăranului la simpla autoaprovizionare. Rivalizarea acestor două tendinţe opuse a început încă de la sfârşitul secolului al XV-lea, explodând prin războiul ţărănesc din 1514. în 1514 s-a proclamat o cruciadă antiotomană. Masele ţărăneşti s-au adunat în tabără într-un număr surprinzător de mare, spre a arbora semnul crucii în speranţa că, întorşi dintr-o campanie glorioasă, se vor bucura de o situaţie umană şi juridică mai asigurată; că, drept oşteni viteji îi aşteaptă ascensiunea socială. Clasa stăpânitoare a refuzat să acorde orice fel de sprijin oştirii ce se pregătea să pornească împotriva turcilor, văzând în ea propriul ei duşman. Oastea ţărănească şi-a întors armele împotriva nobililor, conducătorul ei devenind un oştean de graniţă, Dózsa György Secuiul. Scopul lor era acela de a impune relaţii arhaice asemănătoare libertăţilor secuieşti; de a crea o republică ţărănească fără nobilime. După câteva succese iniţiale, oastea numeroasă dar neinstruită a ţăranilor suferi lângă Timişoara o înfrângere zdrobitoare; se decidea deci definitiv că nobilimea nu va îngădui libera desfăşurare a producţiei ţărăneşti de mărfuri. Pe lângă represiunea cruntă dezlănţuită s-a legiferat, ca o pedeapsă “veşnică”, legarea de glie a iobagilor, adică anularea dreptului de strămutare; s-a fixat robota la o zi pe săptămână cu animalele şi la două zile cu palmele, asigurându-se astfel forţa de muncă gratuită pentru producţia de mărfuri a feudalului. Aceste legi n-au putut fi promovate imediat în totalitatea lor, dar existau, trasând totodată şi direcţia către care se îndrepta evoluţia economico-socială a Ungariei: sistemul celei de a doua iobăgii. Până la urmă destinul statului feudal maghiar nu a fost decis de contradicţiile sale interne, ci de invazia turcească imposibil de stăvilit. 38
