Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)

XI. Perioada contrarevoluţiei

XL PERIOADA CONTRAREVOLUŢIEI (1919-1944)

CONTRAREVOLUŢIA SI TEROAREA ALBĂ

9 9

Revoluţia nu a reuşit să salveze integritatea ţării, respectiv — drept deziderat minim — să asigure jurisdicţia asupra teritoriilor locuite de unguri. Nu s-a putut constitui o structură instituţională a democraţiei, iar războiului mondial i-au urmat alţi ani grei de restrişte. în democrţaia salutată la sfârşitul războiului, drept o panacee miraculoasă, credeau din ce în ce mai puţin. Baza democraţiei se îngusta în mod fatal; a contrarevoluţiei se lărgea mereu.

Sub raportul psihologiei maselor, contrarevoluţia a venit la putere într-o conjunctură mai avantajoasă, după ce a elucidat un faliment evident: ea nu a trebuit deci să promită minuni. Dezintegrarea vechii Ungarii era fapt împlinit; de-acum, până şi simpla recunoaştere a regimului din partea antantei conta drept succes. Doar într-o consolidare lentă se mai putea spera. Dar forţele mai devreme private de exerciţiul puterii doreau să se răzbune pe revoluţii şi pe conducătorii acestora. S-au format detaşamente de ofiţeri care îi torturau mortal pe foştii conducători ai Republicii Sfaturilor, încăpuţi pe mâna lor. Ca să se pună capăt acestor atrocităţi, a fost nevoie de eforturile prelungite timp de mai multe luni ale guvernelor ce s-au succedat la putere.

Regimul contrarevoluţionar considera că evenimentele lunilor precedente fuseseră un derapaj politic, şi îi contestau Republicii Sfaturilor orice legalitate; pentru contrarevoluţionari, adepţi ai continuităţii de drept, modelul era regimul politic din epoca dualismului, fireşte cu modificările de rigoare. Ei au restaurat

111