Gergely András: Istoria Ungariei - Múzeumi füzetek 7. (Székelyudvarhely, 1993)
X. Anii revoluţiilor
fost nevoită să accepte ultimatumul lui Clémenceau de la 14 iunie, care soma forţele Armatei Roşii să se retragă în spatele liniilor de demarcaţie considerate frontieră politică definitivă — şi promitea în schimb ret ragerea trupelor româneşti de pe teritoriul din stânga Tisei. Armata Roşie evacua teritoriile recent eliberate, drept care Stromfeld Aurél, şeful statului major demisionă în semn de protest. Trupele româneşti nu se clinteau. Sub protecţia trupelor franceze de ocupaţie din sudul Ungariei, la Seghedin a început să se organizeze contrarevoluţia, mai întâi politiceşte şi apoi militariceşte. In această situaţie critică s-au ascuţit antagonismele interne dintre social-democraţi şi comunişti. Social-democraţii de dreapta ar fi vrut să formeze prin eliminarea comuniştilor un guvern acceptabil şi de către antantă (puterile victorioase refuzând să recunoască legalitatea Republicii Sfaturilor), pe când comuniştii din extrema stângă insistau pentru intensificarea terorii, măsură cu care s-a declarat de acord şi Lenin, în mesajul său adresat Republicii Ungare a Sfaturilor, “împuşcarea — iată răsplata demnă de laşi în război” — spune el în încheierea articolului de analiză a situaţiei Republicii Ungare a Sfaturilor. Şi cum nimeni nu găsea vreo ieşire din această izolare, coaliţia curentelor socialiste reunite în Partidul Socialist din Ungaria (Magyarországi Szocialista Párt) a rămas în fiinţă. Prăbuşirea regimului de dictatură proletară, izolat deopotrivă pe planul politicii interne şi externe, a fost grăbită de o decizie greşită: deoarece românii nu au evacuat teritoriile din stânga Tisei, Armata Roşie a primit ordin să înceapă, la 20 iulie, operaţiunile ofensive. Dar atacul s-a năruit după câteva zile, armata română aflată în superioritate numerică a trecut linia Tisei, începându-şi înaintarea către Budapesta. între timp opinia publică aflase că antanta va ridica blocada şi va recunoaşte guvernul ţării numai în cazul demisiei Consiliului de Guvernământ. în urma eşecului militar, armata era practic destrămată. La 1 august Consiliul Revoluţionar de Guvernământ a demisionat, puterea fiind preluată pentru câteva zile de un guvern sindicalist. La 4 august armata română intra în Budapesta. 110
