Antal G. László: Situaţia minorităţii etnice maghiare în România - Múzeumi füzetek 6. (Székelyudvarhely, 1993)
Exodul. între 1948 şi 1987 nu putem semnala nici o migrare în masă a ungurilor în interiorul României. în ceea ce priveşte exodul din (ară, acesta s-a accantuat doar de la mijlocul anilor ’80, dar pînă la 1986 au plecat anual aproximativ 3-4 mii de persoane, prin urmare efectul demografic este măsurabil doar în perspectivă. (Nu ne ocupăm aici de problema refugiaţilor.) Rîndurile celorlalte minorităţi din Transilvania au fost substanţial rărite de exodul german şi cel evreiesc. Dintre membrii acestor două comunităţi au emigrat din Transilvania între 1948 şi 1987 aproximativ 470 de mii de persoane. Numărul românilor este în continuă creştere de la 1948 încoace datorită colonizărilor tot mai masive din Muntenia şi Moldova (cf. comentariul tabelelor nr. 9 şi 10). Rezultatele recensămintelor din România arată scăderea ponderii numerice a populaţiei maghiare atît pe ţară, cît şi în Transilvania. Această tendinţă — luînd în considerare şi sporul natural mai ridicat al populaţiei româneşti — o putem considera ca un fenomen real, cu obiecţia că în Transilvania balanţa e mult înclinată în favoarea românilor şi prin masiva pătrundere a populaţiei extracarpatice. Dar, precum se va vedea în cele ce urmează, scăderea ponderii numerice a ungurilor este mai moderată decît cea reflectată de cifrele oficiale. Luînd în considerare cele arătate mai sus, de la 1956 încoace putem obţine o cifră cît de cît apropiată de numărul real al ungurilor doar prin calcul estimativ. Cu ajutorul acestei metode vom încerca să stabilim efectivul real minim al populaţiei maghiare. Calculele noastre se bazează pe rubrica referitoare la numărul cetăţenilor de limbă maternă maghiară, specificat în recensămîntul din 1956, care — după părerea majorităţii specialiştilor — ne oferă o imagine reală a situaţiei demografice. Incluzînd în calcul rata sporului natural din mediul transilvan — cu o medie anuală de 7 7% între 1956 şi 1966, şi 9,2% între 1966 şi 1977 — precum şi populaţia maghiară a zonelor extracarpatice, vom obţine următoarele rezultate: Tabelul nr. 6. Numărul probabil al ungurilor în România şi Transilvania, 1977, 1987 (cf. tabelul nr. 16) Zona Recensămîntul 1977 Estimativ 1977 Estimativ 1987 Transilvania 1.651.000 1.850.000 1.960.000 Ceangăii din jud. Bacău 4.000 50.000 50.000 Bucureşti 8.000 — — Alte zone ale României 8.000 100.000 100.000 Total 1.671.000 2.000.000 2.110.000 Observare: în perioada 1977—1987 în Transilvania rata anuală probabilă a creşterii este de 0,6% (Potrivit unui anunţ oficial numărul locuitorilor României a atins cifra de 23 milioane, cea ce faţă de 1977 înseamnă o creştere de 0,67%.) în cazul ungurilor din Vechiul Regat presupunem un echilibru între spor şi pierderi. 35
