Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 20. (Székelyudvarhely, 2020)
Focht Anna: Gorka Géza padlóváza restaurálása
rol important în reacţii. Compuşii cu sulf şi metalele din piele afectează concentraţia ionilor de hidrogen, reducând pH-ul materialului. Studiile arată că efectele de mai sus provoacă modificări în structura substanţelor de tăbăcire, facându-le insolubile sau fragmentându-le şi descompunându-le în monomeri, în glucide simple şi fenoli. Fenolii, la rândul lor, sunt oxidaţi suplimentar în acizi organici. Substanţele de tăbăcire condensate suferă degradări mai severe decât cele hidrolizabile. Efecte similare pot fi observate în colagenul pielii, care prin hidroliză se descompune în peptide şi apoi în aminoacizi. Aminoacizii sunt oxidaţi în alţi aminoacizi prin reacţii complexe31, formând în cele din urmă acizi organici şi amoniac. La nivelul pielii deteriorate, proporţia de aminoacizi cu caracter acid creşte, ceea ce duce la modificarea domeniului de pH izoelectric şi la o scădere a stabilităţii structurii. Procesul este îngreunat de uleiurile nesaturate aplicate pe piele, care, sub efectul radiaţiilor electromagnetice şi a agenţilor de oxidare, se deteriorează prin reacţii de autooxidare radicalică; ele devin lipicioase sau se întăresc şi, producând noi radicali sau peroxizi, susţin descompunerea proteinei. Degradarea oxidativă a pielii tăbăcite cu alaun este mai redusă, deoarece aluminiul are un efect antioxidant. Cu toate acestea, anumite metale pot facilita oxidarea proteinelor, un bun exemplu fiind fisurarea şi acidificarea pieilor colorate cu săruri de fier. In general, degradarea pielii este un proces extrem de complex, influenţat de mulţi factori.32 Proprietăţile fizice şi chimice ale artefactelor din piele sunt, de asemenea, afectate de depunerile de pe ele şi de prezenţa altor materiale (metale, textile, lemn, hârtie). Experienţe practice în utilizarea hidrogelurilor Conform celor menţionate anterior, hidrogelurile sunt folosite în restaurare pentru curăţarea obiectelor cu structură poroasă, pentru introducerea apei şi a altor solvenţi, a unor substanţe chimice, agenţi de complexare sau enzime, şi pentru eliminarea depunerilor. Experţii subliniază că prin acţiunea lor lentă, controlabilă şi blândă, hidrogelurile sunt potrivite pentru tratamentul structurilor poroase sensibile la umiditate. Cu toate acestea, trebuie să se ţină cont întotdeauna de faptul că hidrogelurile introduc apă în stare lichidă (uneori alţi solvenţi sau soluţii) în materialul artefactului, ceea ce în unele cazuri reprezintă un risc serios. în continuare, se va încerca o delimitare clară a beneficiilor utilizării gelurilor, în acelaşi timp identificând riscurile potenţiale, făcând astfel recomandări pentru crearea condiţiilor ideale pentru o utilizare sigură. 31 Reacţiile tipice ale aminoacizilor sunt transformarea grupărilor amino şi carboxilice prin procese de transaminare, dezaminare şi decarboxilare, care au ca rezultat formarea aminelor, amoniacului şi a acizilor organici. 32 Florian 2006. pp. 36-57. Observaţii generale Pentru a compara proprietăţile gelurilor agar şi gellan, am preparat geluri cu concentraţii procentuale de masă de 2 şi 4%.33 în fiecare caz, într-un pahar am amestecat pulberea de polizaharidă cu apă rece, după care amestecul a fost fiert într-un cuptor cu microunde la energie medie, fiind scos şi amestecat de mai multe ori. Soluţia a fost turnată apoi într-un vas plat din sticlă, lăsând gelul cu grosimea de aproximativ 3-4 mm să se răcească.34 Gellanul a format un gel transparent complet clar; în timpul fierberii şi amestecării s-a creat spumă, câteva bule rămânând în materialul solidificat. Agárul era puţin opac, nu era complet clar, dar mai puţin spumos, fără bule de aer. în timpul fierberii, în soluţiile mai diluate (2%) s-a format mai multă spumă, şi mai ales în cazul cantităţilor mai mici, soluţia a şi dat pe afară din vas.35 De asemenea, am încercat şi încălzirea într-o baie de apă, aceasta fiind suficientă pentru gelul agar, care s-a dizolvat frumos şi a produs un lichid omogen care, după ce a fost turnat, s-a răspândit bine şi s-a gelificat. în schimb, gellanul (în special la concentraţii mai mari) nu a putut fi dizolvat suficient pe baia de apă, necesitând temperaturi mai ridicate. Am putut asigura aceste condiţii reducând apa la 80-85% din cantitatea originală, amestecând pulberea în apă şi plasând amestecul într-o baie de apă; apoi, după ce soluţia s-a încălzit, am fiert cantitatea de apă rămasă şi am adăugat-o la amestec, acesta devenind astfel uniform, translucid, s-a putut turna şi gelifica. Deşi gelul gellan nu este termoreversibil în conformitate cu literatura de specialitate, în experienţa noastră, gelul finit a putut fi lichefiat din nou prin încălzire şi apoi regelificat la răcire. Gelul astfel rezultat a fost limpede şi fără bule, dar uşor mai umed la atingere şi mai flexibil decât după prima gelificare. Probabil a avut loc o schimbare în structura gelului, deoarece gelul avea o mai mare putere de umectare, şi a dizolvat mai mulţi produşi de degradare din hârtiile test în timpul experimentelor. Gelurile au fost preparate cu apă distilată (pff = 6), apă de robinet (pH = 7) şi cu soluţie de hidroxid de calciu (pFI = 8)36 * pentru a compara efectele de umezire şi curăţare ale gelurilor cu diferite concentraţii ionice şi pH diferit. PH-ul gelurilor astfel preparate a fost uşor acid (pH = 5,5- 6,5), doar pH-ul agarului şi gellanului preparat în mediu alcalin au depăşit uşor pH-ul neutru (pH = 7,5). Din foile turnate am tăiat bucăţi de câte 2x2 cm, pe care le-am aşezat pe hârtie milimetrică cu o bună absorbţie, apoi am observat dimensiunea petei de apă apărute pe hârtie după 10 şi respectiv 25 minute. Experimentul a fost repetat şi pe hârtie cu conţinut de lignină, cu capacitate slabă de ume-33 Gelul gellan de 5-6% este foarte dens, ceea ce a îngreunat formarea unor foi cu grosime uniformă. 34 Grosimea poate fi calculată calculând volumul vasului. Cu cât gelul este mai gros, cu atât acesta furnizează mai mult solvent în artefactul tratat. 35 In funcţie de cantitate, 20-30 de secunde erau de obicei suficiente pentru încălzire. 36 pH-ul a fost măsurat cu hârtie de pH scară fină (2-9) Merck, pH-ul apei distilate a fost de 6. 198
