Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 16. (Székelyudvarhely, 2016)

Sor Zita: Digitális nyomatok a gyűjteményekben

exterioare este extrem de umedă; elementele de piatră şi rosturile de îmbinare, până la nivelul superior al soclului, sunt saturate. în concluzie, putem afirma că partea inferioară a peretelui exterior al corului este umedă până la aproximativ un metru înălţime, iar acest lucru indică faptul că sursa de umiditate a picturilor murale din interior este solul.

Pe baza măsurătorilor efectuate în interiorul corului, este evident că pereţii sunt complet umeziţi în apropierea nivelului solului cât şi de-a lungul şanţului de drenaj umplut cu piatră concasată, care nu îşi mai îndeplineşte funcţia. Deasupra acestei părţi umede urmează o altă zonă, cu tencuială slab umezită, apoi o suprafaţă, înaltă de aproximativ 50-100 centimetri, la o altitudine variabilă, între 20-120 cm de sol2, unde umiditatea este relativ redusă. Deasupra acesteia urmează iarăşi o zonă umedă. Conţinutul de umiditate este mai semnificativ pe partea de nord şi est.3

Am efectuat măsurători la picturile murale de pe bolta corului cât şi în podul bisericii, deasupra corului. Podul bisericii este momentan uscat, umiditatea nu poate pătrunde din această direcţie, deci urmele de scurgeri vizibile pe boltă se datorează unor infiltraţii anterioare.

Investigaţii privind stratul suport

Rezultatele analizelor de laborator au confirmat două straturi de tencuială, servind ca suport pentru picturile murale din corul bisericii. Raportul de liant-umplutură al stratului superior de intonaco este aproximativ 1:1. în mostrele analizate, au fost identificaţi bulgări de var, fenomen specific tencuielilor din evul mediu, a căror prezenţă indică tehnica de preparare a varului, prin metoda clasică de stingere uscată. Fragmentele de tencuială s-au descompus cu uşurinţă în acid clorhidric de 10%, acest fapt înseamnă că nici liantul, nici materialul de umplutură nu conţin dolomită sau compuşi hidraulici. Probele conţin fărâmături de cărămidă, însă nu într-o cantitate suficientă pentru a contribui semnificativ la rezistenţa mortarului. Privind granulozitatea particulelor de nisip,se pot defini două intervale de mărimemi specifice: unul cu granulaţie fină şi unul cu granulaţie mai dură, dar granulele nu depăşesc mărimea de 1,8 mm. Prezenţa fracţiunii argiloase, cu granulaţie fină, indică folosirea nisipului fără o spălare prealabilă. Acest fapt poate fi asociat cu o constatare, dezbătută mai târziu pe larg în studiul de faţă, conform căreia

2 înălţimea zonei uscate este variabilă. în segmentul de perete nr. I. (peretele de nord), este de 20-60 cm, în segmentul de perete nr. II. (peretele de nord) se află puţin mai sus, la 100 de centimetri. La segmentul de perete nr. III. (peretele de nord-est) este de înălţime variabilă (20-100 cm). în segmentul de perete nr. IV. (peretele de est) zona mai uscată măsoară între 20-120 cm. Pe segmentul de perete nr. V. (peretele de sud-est) înălţimea zonei uscate este înjur de 60 cm, cu 50-100 cm deasupra podelei. La segmentul nr. VI. (peretele de sud) umiditatea variază în cadrul acestei zone mai uscate.

3 Evaluarea dispersării umidităţii în pereţii laterali s-a făcut până la o

altitudine de 220 cm deasupra pardoselii.

materialele de construcţii conţineau săruri solubile încă din momentul utilizării lor. Componentul principal al nisipului analizat este cuarţul; muchiile granulelor fiind rotunjite, s-a folosit probabil nisip de râu. Culoarea gălbuie a tencuielii se datorează agregatelor feruginoase galbene. Printre componentele mortarului găsim şi mică, mai ales muscovit.

Sub stratul de intonaco se află un strat de tencuială de var mai rugoasă (arriccio). Componentele calcaroase s-au descompus lent în acid clorhidric de 10%. Raportul dintre părţile solubile în acid şi cele insolubile este de 2:1. Conţinutului de tuf vulcanic (fază sticloasă) se datorează duritatea stratului de tencuială. Nisipul folosit conţine şi în acest strat granule de diferite dimensiuni (0,2-2,6 mm), în componenţa tencuielii s-au identificat şi mică, agregate feruginoase galbene şi roşii, precum şi fărâmături de cărămidă. Probele analizate, în general, nu conţin materiale vegetale fibroase sau bucăţi de cărbune.

Determinarea sărurilor

Analiza calitativă a probelor a fost executată prin intermediul mai multor metode şi mijloace, rezultatele obţinute se susţin şi se completează reciproc. S-au efectuat analize elementale (SEM/EDX) şi analiza structurii cristaline (XRD) la probele mai puţin higroscopice cât şi la unele probe higroscopice, care au permis acest lucru. Am investigat proprietăţile optice ale sărurilor cristalizate din soluţii, prin metoda microscopiei în lumină polarizată (PLM); am folosit şi metode microchimice de analiză (măsurări pH, benzi de testare şi analiza în picătură). Cu ajutorul celor patru metode de analiză şi prin compararea rezultatelor, am putut construi o imagine completă a probelor şi a distribuirii sărurilor în pereţi. Nu am efectuat analize cantitative, deci rezultatele referitoare la concentraţia de săruri se consideră doar informative.

Fotografiile în luminescenţă au fost de ajutor în localizarea eflorescenţelor şi a desprinderilor de culoare, prin luminescenţă intensivă, clar vizibilă.4 Desprinderea stratului de culoare pe pereţii corului a fost cauzată în parte de activitatea negativă a sărurilor

Efectul dăunător al sărurilor este mai evident în părţile cu o umiditate permanentă: în zonele inferioare ale pereţilor, la sprijinul bolţii şi în zonele de infiltraţii (foto

4 Sărurile pure nu prezintă luminescenţă. Elementele poluante organice sau anorganice, care apar în cristalele care cresc în mediu natural, funcţionează ca activatori şi cauzează luminescenţă sărurilor. Fenomenul de luminescenţă se poate produce şi pe timpul creşterii cristalelor (cristalo-luminescenţă), iar dacă organismele utilizează umezeala ca şi substrat pentru funcţiile vitale, aceste colonii organice cât şi reziduurile produse pot emite luminescenţă. Fenomenul de dispersie a luminii pe cristale de dimensiuni mici poate crea efectul de luminescenţă falsă, cauzată de reflexia razelor albastre din domeniul vizibil, cu lungimi de undă scurte.

5 Desprinderea stratului de culoare se datorează nu numai eflorescenţelor, ci şi unor factori ca umiditatea cu efect de umflare şi solubilizare, degradarea liantului organic etc.

100