Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)
Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából
Structura pergamentului şi a pielii netăbăcite, calităţile şi degradările specifice ale acestora, din punctul de vedere al restaurării obiectelor muzeale* Ildikó Kozocsa Beöthyné - Márta Bendefy Kissné - Marianne Érdi - Katalin Orosz Introducere Pielea proaspăt luată de pe animal, se deteriorează rapid la temperatura camerei din cauza umidităţii proprii ridicate, iar după uscare devine rigidă, dură. De aceea, în timpul prelucrării, prin tăbăcire cu tananţi, este transformată întrun material mai rezistent, care şi după uscare îşi menţine elasticitatea, flexibilitatea. Printre materialele obiectelor noastre se află si piei care n-au fost tăbăcite, cum ar fi: pergamentul, sau pielea netăbăcită, care sunt utilizate cu predilecţie. Care este cauza şi scopul folosirii acestui gen de piele? Ce fel de calităţi are faţă de pielea tăbăcită? Există legătură între aspectul, textura, comportamentul pielii şi utilizarea ei în domenii foarte vaste şi diferite? în prezentul studiu parcurgem câteva cunoştinţe despre materia primă a pergamentului şi a pielii crude, structura lor fizică şi chimică, schimbările fizice si chimice ce se produc în urma prelucrării lor. Prezentăm în continuare tipuri de obiecte produse din aceste materii prime, precum şi reacţia acestora la schimbările şi influenţele mediului înconjurător şi degradările caracteristice cauzate. Structura pielii crude Pielea mamiferelor (vertebratelor) se compune din trei straturi.1 Pe suprafaţa se află epiderma, sub aceasta se extinde derma, fiind porţiunea cea mai groasă şi adâncă, apoi stratul grăsos, hipodermul (foto l).* 1 2 Prin procesul prelucrării pergamentului atât epiderma cât si stratul grăsos este îndepărtat. în cazul pielii ne tăbăcite uneori se menţine blana (părul) împreună cu epidemia. Derma este alcătuită în marea majoritate din ţesutul conjunctiv dens, din fibre mai fine, numite fibrile. Derma este un ţesut fibrös, constituind partea cea mai groasă şi adâncă a pielii. * Autorii prezintă două lucrări cu teme asemănătoare în prezentul volum, sub titluri diferite, prima tratează cunoştinţele de bază despre pergament şi piele ne tăbăcită ,cealaltă prezintă posibilităţile şi metodele restaurării acestora. 1 Pe lângă pielea mamiferelor se folosesc pieile şi altor specii de animale (reptile, peşti, păsări) pentru confecţionarea obiectelor de artă. Acestea diferă în structura dermei, sau a fasciculelor de fibre, dar fibrele si fibrilele constitutive ale structurii fizice si chimice ale pielii, sunt identice. 2 Mihailov 1951. p. 9. Pe secţiunea transversală a dermei se pot distinge chiar cu ochiul liber două straturi. Stratul papilar - care se află direct sub epidermă si este alcătuit din fibre mai fine, şi stratul de sub el, spre hipoderm, stratul reticular. La limita dintre cele două straturi sunt aşezaţi foliculii de păr, glande sudoripare, glandele sebacee. Ţesutul conjunctiv este mai fin, dar şi mai sensibil la factorii patogeni. Grosimea pielii variază în funcţie de localizarea acesteia. Concentraţia fibrelor, densitatea, elasticitatea, direcţia acestora diferă pe diverse regiuni ale corpului. Pielea de pe spate, torace şi suprafeţele exterioare ale membrelor, tegumentul platelor (tălpilor) este mai groasă, iar pe abdomen mai subţire şi fină. Aceste diferenţe de grosime influenţează reacţiile pergamentului şi pielii ne argăsite, în timpul întinderii şi în timpul utilizării. Desigur, şi vârsta animalului defineşte calitatea pielii. Caracteristicile histologice ale pielii unor animale Caracteristicile sus amintite sunt valabile structurii pielii tuturor vertebratelor, mamiferelor. Există diferenţe în structura pielii diferitelor specii, iar acestea influenţează proprietăţile obiectului produs. în cele ce urmează comparăm pe scurt caracteristicile pieilor speciilor de animale - viţel, capră, oaie - care sunt folosite pentru producerea pergamentului în Europa. Pielea de viţel este asemănătoare pielii de vacă. Epiderma unui viţel la vârsta de 1 lună este de 1 mm, iar la 12 luni, când animalul este aproape dezvoltat, are 3 mm, din care stratul papilar cuprinde 1/6—1/4 parte. Este foarte bună pentru legătoria cărţilor din pergament, pentru că are structură densă, şi se poate subţia bine. Pentru pergamentul destinat scrisului, se poate folosi doar pielea animalului de 6 luni. în trecut, au fost folosite pentru un pergament mai fin şi mai subţire, piele de făt de viţel. Pielea de capră are o grosime de 1-2 mm, fibrele stratului papilar sunt relativ subţiri şi au textură densă. Epiderma constituie 1/3 din piele. Stratul reticular al pielii constă din fibre mai dure decât cel de oaie, şi nu conţine ţesut adipos, prin urmare, proprietăţile fizice sunt mai bune. Ţesutul fibrös, fin şi dens al pielii de capră, este un material bun pentru legătură de pergament. Pielea diferitelor specii de oi, se deosebeşte din punct de vedere al calităţilor. în Europa Nordică s-a folosit pentru pergament pielea oilor crescute pentru lână. Aceasta are 179
