Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 13. (Székelyudvarhely, 2013)
Puskás Katalin: Kísérlet a vörösbomlásos bőr kezelésére, avagy epizód egy 19. századi fotótartó mappa restaurálásából
doamna profesor Maria Perla Colombini şi grupul de cercetare pe care îl conduce, pentru generozitatea cu care neau pus la dispoziţie aparatura şi experienţa lor. Analiza lianţilor unor icoane pe sticlă transilvănene19 Din sursele scrise, avem doar câteva informaţii răzleţe despre lianţii icoanelor pe sticlă,19 dar nu avem cunoştinţă despre analize chimice în această direcţie. Din acest motiv am analizat probe provenite din 38 de icoane pe sticlă de secol XIX, dintre care şapte au fost realizate în ateliere din Nicula, 15 în ateliere din zona Făgăraşului (Ţara Oltului), 12 în ateliere din Şcheii Braşovului, iar patru în alte ateliere transilvănene (Valea Sebeşului, Iernuţeni, Mărginimea Sibiului). Dintre icoanele din zona Făgăraşului, trei au fost pictate de Matei Ţimforea, iar cinci de Savu Moga (iconarii, în general, nu îşi semnau lucrările, cei doi meşteri amintiţi fac parte din puţinele excepţii). Analizând 56 de probe s-au obţinut primele informaţii ştiinţifice despre lianţii utilizaţi de iconarii transilvăneni din diferitele zone ale regiunii în secolul XIX. Probele ne-au parvenit în mare parte prin bunăvoinţa doamnei expert restaurator Olimpia Coman Sipeanu, şi proveneau, preponderent, din micile fragmente dislocate din stratul de culoare găsite la demontarea icoanelor. Rezultatele au confirmat numai parţial informaţiile pe care le-am avut pe baza puţinelor surse scrise accesibile, respectiv pe baza tradiţiei păstrate până în zilele noastre, care utilizează oul ca liant pentru stratul de culoare. Datele obţinute din analize relevă o utilizare mai diversă de lianţi, sub forma unor amestecuri complexe. Oul, ca unic liant, a fost identificat doar în trei icoane, la celelalte găsindu-se utilizarea unor amestecuri. Proteinele identificate din fracţiunea proteică a probelor au fost în 54% din cazurile studiate provenite din ou, dar pe lângă acesta s-a găsit clei (10%), amestec ouclei (23%), ba chiar mai mult, amestecuri ou-clei-cazeină (Imaginea 6). Cleiul, ca unică componentă proteică a liantului, a fost găsit doar la icoanele din Şcheii Braşovului, respectiv, la una din icoanele provenind din zonă, cleiul a fost unicul liant găsit în stratul de culoare. Cazeina a fost identificată în probele provenite de la două icoane din Nicula. în cazul probelor provenite de la patru icoane nu s-a găsit material proteic în probe, respectiv identificarea componentei proteice a fost neconcludentă. Analiza fracţiunilor glucidice a fost posibilă numai la o parte din icoane, iar în majoritatea dintre acestea nu s-a identificat componentă glucidică. în câteva cazuri însă s-a conclus prezenţa unui material glucidic în stratul de culoare, mai ales în cazul probelor provenite din zona Făgăraşului. în unul din cazuri, materialul glucidic s-a identificat ca gumă arabică (identificarea cu certitudine a componentelor glucidice este destul de complicată pentru faptul că produşii rezultaţi în cazul unui atac biologic 18 Guttmann 2012. pp. 80-124; Guttmann et al. 2012a. 19 Coman-Sipeanu 2009. al obiectului sunt tot de natura glucidică şi modifică ponderea glucidelor simple rezultate din prelucrarea chimică a probei). La analiza fracţiunilor lipidice rezultate, în marea majoritate a icoanelor s-au evidenţiat cantităţi considerabile de ulei de in îmbătrânit. A fost o singură icoană fără conţinut lipidic, iar la trei dintre icoane s-au identificat numai materiale grase provenind din ou. Răşina colofoniu a fost identificată numai la probele provenite de la cinci icoane, trei dintre acestea provenind din Şcheii Braşovului. Sursele scrise menţionează că uneori stratul de culoare a fost protejat cu terebentină, ceea ce ar putea fi o posibilă sursă a colofoniului. Deşi aceste surse specifică faptul că Matei Ţimforea adăuga răşină în stratul de culoare (aşa numita ”apă voinicească”), în cele trei icoane semnate de el şi analizate în cadrul acestui studiu nu s-a identificat material răşinos. Analiza lianţilor din tavane pictate casetate transilvănene' După câte ştim, există foarte puţine informaţii referitor la lianţii utilizaţi pentru realizarea tavanelor pictate casetate transilvănene. Din acest motiv, am analizat prin procedura descrisă probe provenite din 5 tavane pictate casetate, respectiv din mobilierul pictat al uneia din biserici. Probele au fost furnizate de domnul restaurator Ferenc Mihály. Două probe proveneau din Biserica Reformată din Alunişu (judeţul Cluj), una dintr-o casetă pictată de IJmling Lőrincz cel bătrân, în 1746, cealaltă din tavanul casetat realizat de Umling Lőrincz cel tânăr, în 1786. Şapte probe au fost prelevate din Biserica Reformată din Luna de Sus (judeţul Cluj), dintre acestea cinci proveneau din diferite culori ale casetei G13 din tavanul casetat (foto 2), iar o probă dintr-o altă casetă, ambele pictate de Umling Lőrincz cel bătrân. O probă a fost prelevată de pe parapetul pictat al unei bănci din biserică, realizată de Umling Lőrincz cel tânăr în 1768. Celelalte probe proveneau din tavanul bisericii catolice din Ghelinţa (judeţul Covasna), datat 1628, din tavanul bisericii reformate din Petrindu (judeţul Sălaj), realizat de Zilahi Asztalos János în 1713, respectiv din casetele tavanului Bisericii Reformate din Crasna (judeţul Sălaj), pictat de Pataki Asztalos János în 1736. Astfel, s-au putut compara lianţii utilizaţi în diferitele culori ale aceleiaşi casete, lianţii folosiţi de doi membri ai aceluiaşi atelier, materialele organice utilizate pentru tavane cu cele folosite la realizarea mobilierului bisericesc pictat, respectiv lianţii utilizaţi de diferiţii pictori-tâmplari, în diferite perioade (cuprinse între 1628 şi 1786). Deşi numărul probelor analizate este restrâns, pe baza rezultatelor s-a conturat o primă imagine referitoare la tehnica de pictură a tavanelor pictate casetate transilvănene. în fracţiunea lipidică a probelor analizate nu s-au identificat material grase sau răşini, ceea ce este în concordanţă 20 Guttmann 2012. pp. 125—135; Guttmann et al. 2012; Mihály - Guttmann 2012. 158
