Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 11. (Székelyudvarhely, 2011)

M-Kiss András: Egy elázott madágyűjtemény konzerválási problémái

clăritului, iar conducerea centrului a fost încredinţată unui maghiar, Farkas István20.

In gospodăriile transilvănene cu 300 de ani înainte de sosirea lui Sovánka, sticla se considera a raritate şi un articol de lux scump. Produsul de sticlă finit - datorită simplităţii, texturii translucide şi „inutilităţii” artistice, materialului mai fragil decât ceramica, însă prin aparenţa fină şi mai elegantă - s-a infiltrat repede în inima familiilor nobile, iar mai târziu şi în familiile burgheze, devenind veritabile comori păstrate cu grijă. Cronicarul Cserey Mihály relatează în „História” lui, la fel ca şi Apor Péter în „Metamorphosis” mai multe întâmplări şirete despre sticlă, cristal. Apor Péter menţionează că în vremea lui nu era răspândit paharul cu capac. „Dar nu auzeai atunci de «tekel glaz», căci dacă spuneai aşa, alţii ar fi înţeles «kötél gaz»; căci (se băuse) ori din ulcică roşie de Almaş, ori din ulcică cu băşici din Iara, ori din cupe de Sighişoara, ori din cupe ceruite mai mici;”21 S-a folosit pentru băut şi nu pentru depozitare tipul de sticlă numit „kortyogós” (din magh. korty=duşcă. n.trad.) foarte rar în zilele noastre: „[...] în sticle cu gât lung, care se numeau sticle «kortyogós» şi se fabricau la Porumbacu în zona Făgăraşului, era turnat vinul de vişine, şi aşa stătea în ciubărul cu gheaţă, fiecare primind câte una la masă [...] din care băuse câte o duşcă. [...] Băuse totuşi, dar foarte rar din urcioare, în special bere. Drept este, că era şi cristal, dar numai din acela de Veneţia; la mijloc unde-1 prindeau, avea aproape forma unui vultur bicefal sau aripi de vultur; dar nu se băuse din el, ori numai foarte rar. Cristalul a intrat astfel prima dată în Transilvania, [...] erau totuşi în casa principelui probabil douăsprezece cristale, se spunea că le-au adus din Polonia, dar se considerau o raritate, însă in anno 1686 au adus pentru prima dată cristale în Transilvania din Germania.”22

Apor István a primit de Ia perceptorul clujean cristale aduse de un negustor grec, pe care le-a folosit pentru a-1 păcăli cu ocazia unei petreceri nobiliare în cetatea lui din Făgăraş pe Teleki Mihály - cancelar al Transilvaniei, renumit pentru caracterul lui zgârcit şi sobru. Apor a poruncit ca numai un singur pahar de cristal plin de vin să fie aşezat pe bufet, apoi a anunţat, că cel care va goli conţinutul paharului va primi cristalul în dar. Naláczi István nu trebuia invitat de două ori, a apucat rapid comoara de sticlă; însă domnul Teleki Mihály a început să stea pe gânduri şi în acest timp stăpânul casei a umplut cu vin un cristal şi mai frumos, conţinutul acestuia s-a scurs de asemenea pe gâtul sprintenului Naláczi, apoi a apărut al treilea cristal, şi mai frumos decât primele două şi era cât pe-aci să fie golit de Naláczi, numai pentru a fi mai bogat cu un cristal; dar Teleki nu a mai suportat şi a strigat: „[...] pe acesta, aşa să mă ajute Dumnezeu, nu-1 mai iei, sunt de-ajuns cele două cristale; dă-mi-1 mie prietene Apor

20 idem. 17. ; Takáts SándonMagyar üveg, magyar üvegesek. Sticla maghiară, sticlari maghiari. In: Századok. Secole. XLI. Budapesta. 1907.

p. 642.

21 Apor Péter: op.cit. p. 325.

22 idem. pp. 326-327.

István, îl beau eu. A şi băut vinul şi a dat cristalul valetului. Apoi au adus pe rând cristalele, de fiecare dată au fost acceptate de Teleki Mihály [...]. A fost o beţie teribilă în acea zi la casa lui Apor István, astfel încât nimeni nu mergea acasă în picioare, ci musafirii au fost duşi acasă cu trăsura.”2’ Această întâmplare, dar şi următoarea ne dă de înţeles că în Transilvania secolului al 17-lea cristalul a fost un produs foarte valoros şi rar chiar la familiile nobiliare. „Bethlen Gergely [...] nici el nu bea din cristal, a organizat şi el printre alţii o petrecere la care era prezent şi Mikes Mihály, dar nu spuse: să daţi domnului un cristal de vin, ci [...] o bucată de vin. Acesta se dăduse ori într-o oală, ori într-o cupă, [...] iar Mikes Mihály ezita să accepte băutura, la care spuse Bethlen Gergely: domnule, dumneata aştepţi poate un cristal.” După care zise: „ [...] valetului, spunând: Dute, frate, adu cristal dânsului, căci dânsul aspiră la cristal. Astfel l-a batjocorit cu cristalul pe cei dornici să bea.”24 Nu este surprinzător tonul acestor întâmplări, deoarece autorul acestor rânduri, însuşi Apor Péter considera cristalul ca fiind un articol nefolositor, spunând că strămoşii noştri nu au băut în zadar din argint; argintul avea valoare, putea fi amanetat, topit, dar cristalul nu se dă în zălog, nu este rezistent în timp, dimpotrivă este friabil, un articol de lux de prisos şi totuşi foarte scump: „Săracul Ardeal, numai pentru această prostie câte mii de forinţi ai irosit!”25

Totuşi, moda timpului a încurajat Transilvania secolului al 17-lea să fie preocupat de această „zădărnicie” şi să înfiinţeze hute în trei zone - apoi să le dezvolte în secolele următoare ori să le mute în funcţie de păduri - pe valea Oltului, pe Pământul Saşilor (Porumbac, Cumana, Arpaşu de Sus, Ucea de Sus, Cârţişoara)26, în Secuime (Valea Zălanului, Jimbor, Malnas, Micfalău, Bicsad, Covasna, Barcani, Crasna, Glăjărie, Borsec) şi pe teritoriul „Partium”, în regiunea Arad-Bihor-Satu Mare-Maramureş, pe teritorii aflate dincolo de graniţele Transilvaniei istorice (Voivozi, Săldăbagiu de Munte, Ardud, Buteasa, Beliu, Szelestye)27.

Pe baza lucrării editate de Korabinsky în 1786, între 1711-1786 pe teritoriul Ungariei, funcţionau 32 de hute de sticlă28, în timp ce statistica lui Fényes din 1839 ne înfiinţează despre 56 de hute funcţionale în prima parte a secolului al 19-lea29. Conform autorilor Bunta—Katona, dintre hutele fondate în Transilvania în secolul al 17-lea, singura care a persistat până la sfârşitul secolului al 19-lea a fost cea din Porumbacu, dintre cele fondate în secolul al 18-lea a funcţionat până la sfârşitul secolului al 19-lea şi

23 Apor Péter: op.cit p. 328.

24 idem. p. 326.

25 ibidem, pp. 329-330 .

26 Veres, László: op.cit. Miskolc. 1989. p. 17.

27 (Pe baza) Uo. és Bunta M. - Katona I.: op.cit. Bucureşti. 1983. .

28 Johann Matthyas Korabinsky: Geographisch - Historisches und Produkten Lexikon von Ungarn. Bratislava. 1786.

29 Fényes Elek: Magyar Országnak s a hozzákapcsolt tartományoknak mostani állapotja statisztikai és geographiai tekintetben. Ungaria şi regiunile ataşate; starea actuală în privinţa statisticilor şi a georgafiei. Pesta. 1839.

159