Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 11. (Székelyudvarhely, 2011)

M-Kiss András: Egy elázott madágyűjtemény konzerválási problémái

cea din Glăjărie; cele din Beliu şi Bicsad au funcţionat şi după turnura secolului, iar urmaşul glăjeriei din Szelestye, fabrica din Szelestyehuta, producea şi în anii 1880, alături de manufactura din Pădurea Neagră, înfiinţată în 184030. în Transilvania, alături de glăjeria din Pommbacu, în Valea Zălanului a fost o hută din secolul al 17-lea fondată de familia Kálnoky31 32 33, mai târziu familia Mikó a fost un fondator însemnat în zonă. Aceste ateliere de fabricare a sticlei au fost numite hute sau glăjerii până la sfârşitul secolului al 19-lea, rareori, în special după 1900 apare expresia de fabrică. în Transilvania prima apariţie a denumirii glăjerie provine din 1573J\ dar această denumire a fost utilizată şi în secolul al 19-lea pentru atelierele de sticlărie cu structură de lemn. Aceasta trebuia deseori mutată, întrucât mai mult de câteva decenii nici o glăjerie nu putea persista în acelaşi loc, pentru că hutele au exploatat pădurile din zonă intr-un timp foarte scurt. Să vedem exemplul Bicsadului: la sfârşitul secolului al 19-lea, începutul al 20-lea în 24 de ore s-au ars şase stânjeni de lemn, pentru ca materialul din recipientul de topire cu o capacitate de 400 de kg să fie topită în zece ore la temperatura potrivită ca să fie suflat. Czegő Zoltán, în articolul său publicat în „Reportajul săptămânii”, sub titlul „Cenuşi de odinioară, focuri noi (Legenda fabricii de sticlă din Bicsad)”, scrie că după Kőváry László şi conform persoanelor intervievate, huta din Bicsad fondată în 1763 a fost amintită numai sub denumirea de glăjerie. în anii 1970, bătrânii din Bicsad, îşi aduceau aminte de aspectul vechi al satului, cu dealuri împădurite şi defrişate, suprafaţa pădurii s-a restrâns în măsură ce numărul porţilor din sat s-a înmulţit . Marea majoritate a teritoriului satului a fost pădure la origine. Acest fapt este dovedit de hărţile de epocă şi susţinut de mai multe mărturii din arhiva familiei Mikó-Rhédey, păstrate în Arhivele Naţionale din Cluj Napoca. Din sursele documentare bogate reiese faptul că hutele din regiunea Trei Scaune au fost mutate în funcţie de resursele de lemn, dar şi un alt aspect, conform căruia între hutele familiilor nobiliare transilvănene exista o migrare a meşterilor. Faptul că în opinia publică persistă doar huta din Bicsad, se datorează probabil perioadei lungi de funcţionare, aceasta situându-se cel mai aproape de zilele noastre; locurile anterioare au fost uitate, şterse din memorie şi în multe cazuri radiate de pe fâşiile documentelor istorice, distrugând orice fel de indicii. în documentele de epocă apar doar sugerări incerte, referitoare la aşezări mai vechi din istoria hutelor migratoare din regiunea Trei Scaune, cum ar fi spre exemplu: glăjăria din Malnaş, existenţa căreia este

30 Bunta, M. — Katona I.: op.cit. p. 112.

31 Takáts, Sándor: Magyar üveg, magyar üvegesek. Sticla maghiară, sticlari maghiari. In: Századok. Secole. 1907. p. 635.

32 Csiffáry, Gergely: op.cit. p. 127.

33 Bunta, M. — Katona, I.: op.cim. p. 113. Conform autorilor huta a fost

mutată la Bicsad ín 1782, unde locuitorii localităţi, numărând 12 familii, au fost primii muncitori sticlari colonizaţi de pe dealul Jimbor. în

1860 statisticile numără 1091 de locuitori, în 1899- 1695 de locuitori,

în 1907 se numără 410 de case şi 1971 de locuitori. în articolul lui din

1914, Czegő aminteşte 600 de porţi.

susţinută şi de următoarea mărturie: Copie după foaia nr. 89 a unei conscripţii datând din 21 ianuarie 1821, notat la jurământul depus de Kun Zsigmond şi Pető József, despre moşiile lui Hídvégi Mikó Imre din Bodoc şi Micfalău. Cei doi afirmă cu certitudine că în hotarul satului vechi dispărut, numit „Málnási Üveg Csűr” (Glăjăria din Malnaş), ori în jurul satului „Újfalu”34 *, cei doi orfani ’ ai contelui Mikó György, deţineau moşii (în continuare fragmentul descrie hotarele, locurile învecinate domeniului. Traducerea însumează mesajul citatului, nu este traducere fidelă. N.trad.).

„Hídvégi Mikó Imre Úr Onagysága bodoki és mikóújfalusi birtokairól - Kun Zsigmond és Pethő József Felső-Fejér megyei s Háromszéki assessor urak által 1821 -ik év Január 21-én hiteles esketés mellett készített eredeti Conscriptio 89-ik lapjáról másolat. Ad 9-um Tudjuk bizonyosan, hogy itten a régi, már elpusztult úgynevezett Málnási Üveg Csűr nevezetű falu határán, vagy már az Újfalu környékében, vagyon a néhai M[é]l[tósá]gos Gróf Mikó György Úr két árváinak egy jó nagy kiterjedésű Epeijes nevezetű havassok[l], melyek szomszédja: napkeletről a torjai erdő, vagy az úgynevezett Szarhi mezőnek, tetején elmenő el, a Torja-hágója tetejéig; Napnyugotról az Olt vize folyamatja, Délről a nagy patak, a patakon túl pedig a M[é]l[tósá]gos Gróf Mikó Miklós Úr O Njagyméltósá] ga Szilós nevezetű nagy Havassa[!]. Ezekről a Zsombor patakán felmenve a Tatár útig, onnan a Kis Hegyes árnyéka szélin kikerekedve a mutató fához attól mindenütt az élen, vagy az úton ki egészen a Torja hágója tetejéig[...]”36 * *

Sticlăritul în regiunea Trei Scaune se practică de peste două secole în momentul în care Sovánka soseşte în Transilvania. Despre debuturile meşteşugului însă nu deţinem surse documentare de încredere, presupunem doar că în secolul al 17-lea — după exemplul hutei din valea Zălanului - conţii Mikó se ocupă şi ei de fabricarea sticlei, cândva la începutul anilor 1700 - eventual mai devreme - când teritoriul se află încă în posesia familiei Mikó şi face parte din comitatul de Alba (mai târziu, între 1765- 1876 Alba Superior). Presupunem că fabricarea sticlei sub egida familiei Mikó s-a desfăşurat în mai multe zone din regiunea Trei Scaune. Conform legendei a debutat în localităţile Jimbor şi Almaş, dar a existat glăjerie şi la Malnaş, în hotarul satului Micfalău, ultima staţie fiind la Bicsad. în legătură cu glăjeria din Malnaş ne-am informat mai devreme, iar despre colonizarea din Micfalău aflăm din mărturiile depuse pe 16 martie 1840 în faţa tribunalului comitatului, executată în prezenţa a doi reprezentanţi fideli ai tribunalului (Gyergyó Uj falvi Soliom András şi Pávai Vajna Ferentz), de către prim judele Maurer Mihály. (S-au adresat câte 9 întrebări celor 24 de martori, referitoare la moşiile şi proprietarii localităţii Micfalău, respectiv la hotare şi împrejurimi. N.trad.)

34 Aici se referă cu certitudine la Micfalău (Mikóújfalu)

35 Cuvântul „doi” inserat ulterior cu acelaşi scris

36 Fond 253. Arhiva familei Mikó-Rhédey. Fase. 130 (conţine 31 folio) - Acte procesuale (1663-1896) l.A) Moşii din Transilvania - Moşia Micfalău (Mikóújfalu), Folio 3.

160