Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 11. (Székelyudvarhely, 2011)
M-Kiss András: Egy elázott madágyűjtemény konzerválási problémái
Relaţiile italo-maghiare din secolul al XV-lea se fac intens simţite şi în domeniul sticlăriei, manifestat prin activitatea unui sticlar italian la Buda, numit Olasz Antal (Anton Italianul), iar spre sfârşitul domniei regelui Matia Corvinul, sticlarii maghiari au dobândit reputaţie în Veneţia, în persoana lui Andrea de Georgio de Ongaria8. Istoria hutelor de sticlă fondate în evul mediu nu se întrerupe odată cu divizarea Ungariei în trei părţi; cele din nordul Ungariei, din Transilvania sau din apropierea oraşelor miniere, a monetăriilor regale, sunt însărcinate - alături de fabricarea cu succes a geamurilor - cu topirea minereurilor nobile9 10 11. în cazul localităţii Valdhid, situată la 22 de km de Sighişoara, presupunem existenţa unei hute de sticlă, pe baza denumirii germane a localităţii (Waldhütten), cu toate că nu deţinem documente scrise, doveditoare. Pe harta " Mappa Generalis, editată în 1806 de către Lipsky János (1766-1826), localitatea figurează sub denumirea germană Valdhütt, pe teritoriul scaunului Mediaşului; ţinând cont de faptul, că în secolul al XV-lea şi monetăria din Sighişoara avea nevoie probabil de produsele hutei care fabrica sticlă verde, debuturile activităţii hutei pot fi plasate în a doua jumătate a secolului al XV-lea'1. în Transilvania, în vecinătatea localităţii Râşnov, exista o glăjerie probabil deja la începutul secolului al 16-lea, întrucât pe listele de impozite figurează o familie numită Glaser (Sticlar) în anii 1514, 1526 şi 1536, cu toate că prima atestare documentară păstrată a glăjeriei datează din 1573, când Alessandre Morosini Italus comandă geamuri la huta de sticlă din Râşnov12 13 *. Literatura de specialitate menţionează şi huta din Arpaşu de Sus, care funcţiona în 1514 pe teritoriul domeniului din Porumbacu de Sus1’, alături de huta familiei unitariene Sükösd înfiinţată la Hoghiz, atestate de al breslei sticlarilor din Pesta, 1756.” pp. 473—479.; „Diploma de privilegii al breslei unite al blănarilor, croitorilor, cizmarilor, ţesătorilor, fierarilor, lăcătuşilor, rotarilor, frânghierilor şi sticlarilor din Nagykanizsa, din 1777.” pp. 479^184.; „Diploma de privilegiu al breslei sticlarilor din Pesta, din 1826.” pp. 484^197.; „Convenţia industria sticlari evrei autorizaşi din afara breslei din 1845.” pp. 497^199. 8 Veres, László: op.cit. Miskolc. 1989. p.10. 9 Csiffáry, Gergely: op.cit. p.82. 10 Hemer, János (szerk.): Erdély és a Részek Térképe és Helységnévtára. (Készült Lipszky János 1806-ban megjelent műve alapján.) Harta şi Dicţionarul Localităţilor din Transilvania şi Părţi. (întocmit pe baza operei lui Lipszky János din 1806) Seghedin. 1987.179. 11 Csiffáry, Gergely: op.cit. 80-81. Autorul totalizează pe baza surselor documentare scrise şi a cercetărilor arheologice un număr de 27 de topitorii pe teritoriul istoric al Ungariei în perioada secolelor 11-16. între acestea, conform documentelor scrise şi hărţilor, existau 17 officina vitraria în intervalul menţionat: 13 hute de sticlă în sudul Slovaciei, 8 pe teritoriul situat la vest de Dunăre, 5 în Transilvania şi 1 pe Câmpia Maghiară. Proporţia acestora nu s-a schimbat nici după ocupaţia turcească, în epoca modernă timpurie. 12 Binder, Pál: XVI. századi üveghuták Erdélyben. Hute de sticlă de secol 16. în Transilvania. In: Manufaktúrák Magyarországon II. Industria et Societas 1., Manufacturi în Ungaria II. Industria et Societas 1. (ed.) Német Györgyi. Miskolc. 1994. pp. 80-81. (Şantierul exista încă pe 22 iulie 1615., şi a fost întemeiat pe hotarul dinspre Braşov, unde un braţ al râului Poiana Mare se numeşte şi astăzi pârâul Glăjăriei.) 13 Hoffmann Herbert: Glashütten im südöstlichen Siebenbürgen. In: Forschungen zur Volks- und Landeskunde. Sibiu. 1972. p. 91.; Bunta, M.- Katona, I.: op.cit. p. 37. urbariile din 1594-1603M. O altă hută a fost întemeiată la marginea localităţii Tălmaciu înainte de 1587 de către meşteri germani şi maghiari, dar îndată ce a trecut în posesia familiei de patricieni Stuckart muncitorii ameninţau cu desfiinţarea şantierului, datorită lipsei de alimente15. înflorirea primelor hute Transilvănene, asemănător colonizării olarilor habani pe teritoriul Ungariei se leagă de numele principelui Bethlen Gábor16, cel care a adus meşteri din Murano la Porumbacu începând cu 1619,17 însă după moartea lui - referindu-se la tratare improprie - meşterii italieni se întorc lângă Veneţia18. Se pare, că de la această dată, dar mai ales de la sfârşitul secolului al 17-lea va înceta influenţa veneţiană, influenţă datorată legăturilor italiene a regilor Anjou. Acest proces a fost avantajat fără îndoială şi de apariţia şi răspândirea sticlei cristaline din Cehia19 şi a tehnicii de decorare prin gravare. Este demn de menţionat faptul că în Transilvania „stilul veneţian” nu a fost uitat în întregime nici în secolele următoare, deoarece sticla produsă aici a favorizat „stilul suflat”, modelarea prin formă şi plastică, decorul prin tehnica email faţă de gravare care necesita procese tehnologice specifice, condiţionate de un material de calitate adecvată, unelte specifice şi meşteri competenţi cu formare specială. Prezenţa sticlarilor italieni la Pommbacu, de numai un deceniu, a fost suficient pentm populaţia locală să se ataşeze de meşteşugul sticlăritului, ca urmare familiile nobiliare au înfiinţat mai multe hute şi au recurs la un nou mod de întrebuinţare a pădurilor, înnobilând garniturile de pahare prin producerea „cristalului transilvănean” intrat la modă. Localnicii, care au participat în mare parte la lucrări complementare nu pot deveni meşteri sau arendaşi, conducători ai producţiei unei hute, aceste titluri rămân privilegiile unor meşteri sticlari - cehi, germani şi polonezi - cu formaţie profesională serioasă. Sovánka István a sporit şi el la rândul lui şirul acestor meşteri în secolul al 20-lea. Au avut loc tentative de educare a unor meşteri locali de către sticlarii veniţi din străinătate: de exemplu Károlyi Sándor a stabilit în contractul încheiat cu un meşter străin adus la huta lui din Săldăbagiu de Munte, construit în 1722, că acesta din urmă are obligaţia de a forma, de a instrui câţiva dintre iobagii locali în meşteşugul sti-14 Binder, Pál: op.cit. 81. 15 idem. 16 Krauss, György: Erdélyi krónika 1613-1629. Cronică din Ardeal. In: Bethlen Gábor krónikásai. Krónikák, emlékiratok, naplók a nagy fejedelemről. Cronicarii lui Bethlen Gábor. Cronici, memorii, jurnale despre marele principe. (Ed.) Makkai László. Budapesta. 1980.p. 173. 17 Ligia Fulga: Sticla transilvăneană în secolele XVII-XV1II. Soluţii tehnice, tendinţe artistice. Bucureşti. 2004. p.68. 18 Bunta, Magdalena: Contribuţii la studiul produselor artistice ale glăjeriei de la Porumbac (sec. XVII - XVIII). In: Acta Musei Napocensis XVII. Cluj-Napoca. 1980. pp. 219-220. 19 Veres, László: op.cit. Miskolc. 1989. p. 12. (în această perioadă în Boemia-Moravia s-au înfiinţat 20-30 de hute de sticlă anual, dar şi în Austria, unele regiuni ale Germaniei, în Turingia, Saxonia şi la nord în Mecklenburg s-au răspândit rapid centre de fabricarea sticlei. S-au format centre de fabricarea sticlei şi în partea estică a Poloniei, în Ucraina (zona Csemigowor), în Wolhynia pe domenii feudale şi mănăstirene. 158
