Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 8-9. (Székelyudvarhely, 2009)
Puskás Éva: A Szatmári Római Katolikus Egyhámegye kulturális javaainak megmentése
Valorile etnografice ale Văii Homoroadelor Zoltán Miklós Introducere Conferinţa anuală a restauratorilor organizată la Odorheiu Secuiesc are inclusă în program vizitarea unui obiectiv cultural de seamă dintr-o regiune anume. Cu aceste ocazii destinaţiile primare sunt reprezentate de biserici sau clădiri declarate monumente istorice, însă satele secuieşti au un farmec aparte, atrăgând atenţia vizitatorilor prin condiţiile tradiţionale evidenţiate. Structura specifică a aşezărilor, omogenitatea arhitecturală caracteristică unor regiuni, totodată multitudinea de soluţii individuale ce diferă de la sat la sat, desemnează imobilele rurale ca parte a patrimoniului construit. Casele de locuit, acareturile şi porţile ridicate pe frontul străzii sunt toate amprente exacte ale modului de trai specific. Prin prisma evenimentelor din ultima jumătate de secol a devenit şi mai evident faptul că imaginea de admirat al satului nu este eternă, ci a păşit în etapa celor mai intensive schimbări. Introducerea forţată a producţiei centralizate de stat, pe lângă desfiinţarea proprietăţii private, a nimicit sistemul de valori, cutumele şi organizarea seculară a satului secuiesc. Mai apoi desfiinţarea cooperativelor agricole a dus la eliberarea unei forţe de muncă lipsită de potenţial economic şi de experienţă de producţie. Iar de aici a urmat doar un pas până la recesiunea sectorului agrar, care cu doar un deceniu în urmă reprezenta sursa existenţială de bază şi totodată prestigiu social. Viaţa de zi cu zi trăită sub semnul „modernităţii” şi-a lăsat vizibil amprenta şi pe viaţa comunităţilor mai restrânse. Schimbarea fondului material, cavalcada faţadelor, apariţia unor forme de arhitectură străine locului ne atrag atenţia asupra faptului că nu doar ocrotirea monumentelor istorice râmăne o problemă nerezolvată, ci şi imaginea tradiţională a satului, tipurile de casă specifice regionale, precum şi interiorul necesită o atenţie sporită, fiind obligatorie o consolidare a condiţiilor la faţa locului. Principiile creionate mai sus sunt de bază pentru instituţia organizatoare. Noi credem că şi cercul profesional al restauratorilor ar fi un mediu adecvat pentru conştientizarea valorilor locale. O vizită în satele de pe văile Homoroadelor a reprezentat o parte din programul conferinţei restauratorilor, ajunsă momentan la ediţia a opta. în spiritul unei personalităţi de renume al acestor meleaguri - adică a lui Jânosfalvi Sándor István - am simţit obligaţia noastră, şi totodată o necesitate, atragerea atenţiei publice asupra valorilor culturale ale regiunii: ,^trăduieştete să-ţi cunoşti locul natal sau unde trăieşti — orişicum ar fi acesta - şi fă această parte mai restrânsă a patriei tale cunoscută şi altora”.' Momentul final al sesiunii ştiinţifice a constat într-o prezentare a valorilor etnografice de pe valea Homorodului Mic şi cel al Homorodului Mare. Iar lucrarea de faţă — datorită spaţiului alocat şi cerinţelor de gen - se rezumă doar la o prezentare sumară a culturii materiale ale acestei regiuni, considerată unitară din punct de vedere etnografic, punând un accent mai deosebit pe modul de folosire a resurselor, pe activităţile de producţie, pe cele mai de seamă caracteristici ale patrimoniului constmit, şi nu în ultimul rând pe artă populară moştenită. Ne referim la şirul de aşezări - ca aparţinând acestei regiuni - de pe teritoriul delimitat de Munţii Harghitei de Sud, de partea nordică a Munţilor Perşani şi de dealurile de pe extremitatea estică a Bazinului Odorheiului, răsfirate pe văile paralele ale Homorodului, acestea extinzându-se spre sud. Delimitarea acestei regiuni însă nu este deloc uşoară, deaoarece din punctul de vedere al sistemului de ape ar putea fi incluse mai multe aşezări din fostul Ocol Rupea, precum şi două sate ale comunei Ulies, din Scaunul Odorhei. Urmărind omogenitatea socială şi arhitecturală, satele situate de-a lungul Homorodului - în sensul mai restrâns al delimitării — sunt cele care reprezintă obiectul lucrării de faţă. Această regiune naturală şi etnografică diversificată se poate împărţi în alte trei unităţi mai mici. Podişul dinaintea faţadei sudvestice a Harghitei Centrale - „ Havasalja ” - cuprinde două aşezări: comuna Căpâlniţa şi localitatea Vlăhiţa, declarată oraş în anul 1968. Homorodul Mic este alcătuit din aşezări de pe valea râului ca acelaşi nume, adică comunele Lueta, Mereşti şi Ocland, ultimul însumând satele Crăciunel, Satu Nou şi Ocland. Homorodul Mare, numit după râul având un curs paralel cu cel anterior, prezintă toate aşezările întrunite sub numele comunei Mărtiniş: Aldea, Bădeni, Ghipeş, Comăneşti, Călugăreni, Sânpaul, Petreni, Chinuşu, Locodeni, Rareş, Orăşeni şi bineînţeles Mărtiniş. în zilele noastre regiunea văii Homoroadelor este considerată o regiune dezavantajată a Secuimii. Până nu demult condiţia căilor de acces a făcut ca circulaţia să fie aproape imposibilă, iar lipsa căii ferate a îngreunat circulaţia mărfurilor. Condiţia dezavantajată a regiunii este accentuată şi de faptul că nu putem vorbi de existenţa întreprinderilor mari, iar în sectorul agrar încă se folo- 1 1 Jánosfalvi Sándor István: Székelyhoni utazás a két Homoród mentén. Cluj, 1942. 112
