Kovács Petronella (szerk.): Isis - Erdélyi magyar restaurátor füzetek 1. (Székelyudvarhely, 2001)
T. Bruder Katalin: Kerámiarestaurálás I.
exterioare, a vopselelor, a materiei de bază a obiectului, investigaţii ce se pot face prin fotografii făcute cu raze infraroşii şi UV, prin secţiuni fine mecanice. Altă condiţie importantă este cunoaşterea compoziţiei lianţilor, pentru a alege solventul potrivit, trebuie verificaţi parametrii de solubilitate a materialelor ce trebuiesc îndepărtate, respectiv conservate. Există o serie de teste şi probe în acest sens, care uşurează opţiunea restauratorului. Să nu se uite nici faptul că solvenţii nu afectează numai suprafeţele obiectelor restaurate, ci prin fisurile acestora pătrund şi în straturile inferioare. Petronella Kovács Specialist în arta restaurării mobilierului de lemn Conducător al Secţiei de Restaurare Obiecte Universitatea Ungară de Arte Plastice Muzeul Naţional al Ungariei Györk MÁTÉFY Conservarea şi resturarea steagurilor Dintre diferitele tipuri de textile o dificultate aparte prezintă restaurarea steagurilor, atât a celor pictate, cât şi a celor brodate. Materiile ce le compun (mătase, in, etc.) sunt substanţe organice care se dezintegrează uşor, toate condiţiile de mediu (de folosire, de depozitare, îmbătrânirea lor) cauzându-le deteriorări grave. încă în secolul al IX-lea, steagurile au început să-şi capete forma lor apropiată de cea actuală. Ele erau în general de formă dreptunghiulară, materia lor textilă fiind fixată direct pe prăjină steagului. Ca simboluri, steagurile erau foarte importante de la începutul istoriei lor. în secolul al XIV-lea au apărut steagurile pictate. în secolele XIV-XV. meşteşugul confecţionării, al pictării steagurilor era foarte răspândite. în secolele XVII-XVIII. în Ungaria şi în Transilvania funcţionau deja importante bresle a căror membrii se îndeletniceau cu confecţionarea, vopsirea steagurilor. în secolul al XVIII, steagurile familiale pictate, cu blazon, erau purtate şi cu ocazia funeraliilor unor nobili. Importante bresle de pictori şi vopsitori funcţionau pe timpul principelui Francisc Rákóczi al II-lea la Kosice, la Levoca, la Sibiu şi la Baia Mare. Drapelul naţional maghiar s-a format în timpul luptelor revoluţionare din 1848. Cea mai dificilă este conservarea steagurilor pictate, deoarece pe suprafeţele acestora feluritele fragmentele se deteriorează într-un mod şi într-un grad diferit. Multe steaguri erau ornate şi cu inscripţii brodate. Partea brodată se comportă cu totul altfel, decât materia textilă de bază. Altfel trebuiesc tratate firele broderiilor din materii organice, şi altfel firele metalice. Toate acestea presupun o cunoaştere prealabilă amănunţită a materilor componente, a tehnicilor de confecţionare. De multe ori purtăm discuţii pe tema: ce părţi trebuiesc doar conservate, care să fie restaurate şi complectate, ca între timp caracterul de document istoric al obiectului să nu aibă de suferit. Conservarea se poate face prin cusătură (de sprijin sau de acoperire), sau prin dublare (doar dacă nu există altă soluţie). Se vor folosi fire de mătase, de bumbac, in, celuloză regenerată, poliester, kreplin, excluzându-se total folosirea poliamidelor şi a altor textile sintetice. Aţa utilizată la restaurare să fie mai slabă, mai maleabilă decât materialul ce face obiectul restaurării. Nu se vor folosi coloranţi direcţi ori coloranţi de calitate mai slabă decât cele din compoziţia obiectului de artă, căci astfel am îngrădi posibilitatea unei intervenţii ulterioare. La spălare e de preferat ca suprafeţele pictate să fie protejate cu o soluţie de poli(vinil-butiro-acetat) (Regnal) în alcool. Folia de dublare se pregăteşte prin amestecul de Mowilith DMC2 şi Mowilith DM5 şi apă (în proporţie de 1:1:5), care se va aşterne peste un kreplin umezit întins pe o masă învelită cu o folie de polipropilén. Folia obţinută după uscare se va aplica prin călcare (peste o hârtie siliconată) obiectului restaurat. Dacă dublura trebuie îndepărtată, se va aşterne obiectul peste o hârtie sugativă umezită, şi se va aştepta până când cele două materiale se vor despărţi din nou. Steagurile vor fi păstrate pe cât posibil (cele cu folie de dublură în mod obligatoriu) culcate în poziţie orizontală. Györk Mátéfy Specialist în arta restaurării textilelor şi a hârtiei Muzeul Naţional al Ungariei Katalin OROSZ Păstrarea, expunerea şi conservarea obiectelor de artă populară din piele Pieile diferitelor animale au fost considerate din cele mai vechi timpuri materii preţioase, pe care oamenii sau străduit să le prepare şi să le folosească în toate variantele posibile. Europenii au preferat să se perfecţioneze mai ales în tehnologiile de prelucrare a pieilor de vită, a ovinelor, de capră şi de porc. Din pieile vitelor cornute se confecţionau cu precădere tălpile încălţămintei, harnaşamente pentru cai, din pieile de viţel părţile superioare ale încălţămintei, învelişurile mobilierelor, legături pentru cărţi. Pielea de porc, foarte rezistentă era preferată de exemplu pentru legătoria dosarelor arhivistice. Din pielea ovinelor, datorită fineţei sale, se confecţionau părţi ale îmbrăcămintei, ori legături pentru cărţi. Pielea caprei se utiliza atunci, când pe lângă aspectul estetic era importantă şi durabilitatea: pentru partea superioară a încălţămintei, legături de carte, diferite învelişuri, cutii. Pielea crudă e foarte alterabilă, microorganismele o ataca în scurt timp, după uscare şi întărire se contractă. Drept care pielea crudă trebuie preparată pentru a se putea păstra, până ce se adună cantitatea necesară pentru prelucrare. După ce pielea a fost protejată de alterare (sărată) ea este înmuiată, tratată cu var, vopsită, tăbăcită, băiţuită, uscată, colorată, tratată cu diferite substanţe unsuroase, finisată. în Europa s-a preferat metoda argăsirii vegetale, adică folosirea unei soluţii obţinute din diferite plante. în Bazinul Carpatic se foloseşte cu precădere scoarţa şi gogoaşele stejarului. S-a mai folosit soluţia de piatră 90
