Stern, Mór: Evreii Sătmăreni (Satu Mare, 2013)

Capitolul I

fost excluşi de pe teritoriul pieţelor din Sătmar, şi tot atunci, fiecare producător şi comerciant neevreu şi-a ocupat acolo loc şi îşi vindea marfa. Ce a fost aceasta, decât o nefirească sustragere din drepturile restrânse ale evreilor?

încă şi în 9 ianuarie 1830 primjuratul anunţă consiliul că în şedinţa extra-consilială s-a discutat despre excluderea evreilor, după cum reiese din următoarele:

„Se ordonă formarea unei delegaţii alcătuită din mai mulţi membri, pentru examinarea memoriului semnat de cetăţenii oraşului şi de către bresle, prin care se cere ridicarea dreptului evreilor de a locui în oraş, precum şi a dreptului de arendare“, la care consiliul a hotărât astfel:

„Având un număr adecvat de membri existenţi la prezenta dezbatere a subiectului, găsesc inutil de a mai delega pe alţii. întrucât preşedintele delegaţiei este ocupat cu alte probleme de serviciu, totuşi, este permisă alcătuirea unei noi delegaţii.“

Din acest caz reiese că, în vreme ce „cetăţenii şi breslele“ tot luptă cu disperare împotriva drepturilor de stabilire şi de închiriere pentru evrei în oraş, consiliul în schimb, de această dată, în şedinţa de consiliu nu s-a situat pe aceeaşi poziţie cu reprezentanţii „cetăţenilor şi breslelor“ şi s-a dat o hotărâre ocolitoare, din care se deduce că, deja în oarecare măsură, s-au destins îngrădirile privitoare la locuire şi la arendare. Dar în procesele verbale ale consiliului sunt şi urme exprese, că în 1830, în oraş locuiau deja mai multe familii de arendaşi evrei.

22