Stern, Mór: Evreii Sătmăreni (Satu Mare, 2013)
Capitolul I
scris pe spatele ordinului: „Deoarece în acest oraş nu sunt evrei, ordinul poate fi arhivat.“ Dintre însemnările din anul 1793 ne retine atentia următoarea descriere: 3 3 „Cea mai importantă prevedere a consiliului a fost aceea prin care a ordonat ca locuitorii de pe deal să se mute de acolo; s-a pronunţat că cei ce ar dori, ar putea veni în oraş, unde ar primi locuri pentru construirea unei case; însă celor ce nu le-ar plăcea să vină în oraş, aceia să se împrăştie în lume. In timp ce pe cei de pe deal doreau cu ardoare să-i gonească în oraş, mutarea evreilor în oraş a fost împiedicată prin toate mijloacele. Evreul bogat Markovics Mátyás din Botiz avea o casă solidă în oraş şi mult pământ pe hotar, şi totuşi n-a reuşit să intre în concivitas, iar Consiliului Locumtenential care îi susţinea cauza, i s-a transmis în scris că aici, aşa ceva nu se obişnuieşte, iar mutarea în oraş a evreilor era într-o contradicţie formală întotdeauna; oraşul Satu Mare are dreptul să-i izgonească pe evrei, greci şi sârbi din comunităţile lor cetăţeneşti, potrivit scrisorii de libertate emisă de împăratul Carol, în 2 ian. 1721, în care este scris că cetăţenilor oraşului li se permite aceasta, cu toate că atunci situaţia evreilor era în curs de schimbare şi era permis şi ca evreii autohtoni să poată vinde liber în târguri.“ Între observaţiile făcute referitor la anul 1794 figurează şi aceea că toate lucrurile au avut preţuri reduse, doar iluminatul a fost scump, pentru că singurul evident nu evreu - fabricant de lumânări din 16
