Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Marcel Ştirban: Biserica greco-catolică şi puterea politică. Premisele desfiinţării Bisericii Românie Unite

1945. Era atunci o situaţie excepţional de grea în întreaga ţară, dar se atrăgea atenţia că un tratament discriminatoriu de va continua faţă de Biserica Greco-Catolică ar putea avea grave consecinţe, iar “Episcopatul Român Unit conştient de îndatoririle sale Sfinte fată de Tron. Tară şi Biserică va fi pus, cu certitudine, la o extrem de area încercare”.

Nu avea în vedere “o protestare pur formală" care ar putea fi interpretată şi ca o resemnare faţă de această situaţie şi care în realitate “ar răpi acestui Episcopat once autoritate morală şi orice putină de a stăpâni clerul şi sufletele credincioşilor”. Episcopul Valeriu Traian Frenţiu, administrator apostolic al Mitropoliei la acea dată, autorul Apelului, om al Credinţei de o probitate şi integritate morală proverbiaiă, cu ani mulţi dedicaţi Bisericii noastre (ca preot din 1898 şi ca episcop din 1912), încărcat de ani mulţi (împlinea în 1945 şapte decenii), evită o măsură radicală, deşi credea că ar fi îndreptăţiţi să o ia, ezită din raţiuni explicate. “... O protestare prin renunţarea la demnităţile ce ocupă - precum i-ar cere conştiinţa si astfel o solidarizare în acest sens cu sentimentul public al preotimii şi al turmei păstorite ar putea fi interpretată de duşmanii dinlăuntrul şi dinafară ai Tării dăunător intereselor Trenului şi ale Neamului”.

Alege o altă cale, dar tot în consens cu caracterul său. Se adresează regelui cerându-i să “avizeze" un tratament egal fiilor ţării indiferent de credinţa lor. Era o speranţă desigur din perspectiva realităţilor cunoscute de contemporanii departe de putere. “De aceea cu deplină încredere în preaânaltă înţelepciune si neţărmuită dragoste a Maiestăţii Voastre pentru binele şi propăşirea scumpei noastre patrii, facem un suprem Apei către Majestatea Voastră, rugând pe Maiestatea Voastră să binevoiască a aviza la măsurile necesare pentru păstrarea neştirbită a linistei în suflete si coordonarea tuturor forţelor vii aie neamului la opera grea de refacere morală şi materială a Ţării prin eliminarea oricăror inegalităţi în tratament întru fiii aceluiaşi neam"

Regele - atunci (mai târziu şi mai mult) - era un simbol, dar nu mai era o putere. în consecinţă intervenţia Episcopatului de la Blaj în numele Mitropoliei Greco-Catoiice rămâne fără consecinţele aşteptate. Nu vor înceta însă să vină dinspre Bucureşti noi măsuri restrictive care, de la un tratament inegal, conduc lucrurile spre restricţii, deocamdată cu lumea din afară. La 22 martie 1946 dr. Petru Groza, în calitate de preşedinte al Consiliului de Miniştri dă dispoziţiuni secretarului general, Emil Bodnăraş, să ceară Mitropoliei Greco-Catoiice de la Blaj şi tuturor instituţiilor în subordine ca la rândul lor “să ceară. în prealabil şi din timp, avizul Preşedentiei Consiliului de Miniştri pentru orice misiune. însărcinare sau oeieaatle în străinătate, dată în interes de serviciu, uneia sau mai multor persoane, indicând numele şi prenumele, calitatea, domiciliul, însărcinarea, data şi tara în care pleacă”^.

Era un prim pas prin care se îngrădea contactul Bisericii noastre cu Apusul European şi, desigur, mai ales cu Vaticanul. Doi ani mai târziu, în august 1948 această dispoziţie va deveni articol de lege (nr. 40 din legea pentru regimul cultelor) după'ce la 19 iunie acelaşi an (prin decretul lege nr. 151) a fost denunţat Concordatul cu Sfântul Scaun şi abrogată legea prin care a fost ratificat. Totul era gândit diabolic şi toate îşi urmau calea într-o scară progresivă potrivit unui plan cu o finalizare neaşteptată şi nedorită de spiritualitatea românească unită.

în alt plan, dar de fapt cu aceeaşi ţintă, consolidarea puterii, de data aceasta printr-o acţiune cu caracter general şi efect indirect şi îndelungat, ia început de septembrie 1946 (în zilele de 3-6) bibliotecile tuturor şcolilor secundare din Blaj, inclusiv Biblioteca Arhidiecezană au fost vizitate de un inspector general, probabil din cadrul Ministerului învăţământului, (sau poate din altă parte, nota lui informativă poartă numele localităţii Orăştie) Aron Damian. Misiunea sa era de a “cerceta dacă s-a executat ordinele si dispoziţiile Onor Minister referitor la publicaţiile interzise de Convenţia de armistiţiu”^. Rezultatele, vizând situaţia la opt şcoli şi de la Biblioteca Arhidiecezană, erau promise Ministerului “printr-un referat special si detaliat" al cărui conţinut n-a mai fost lăsat şi la Blaj. Era vorba, desigur, de epurarea cărţilor cu un conţinut ce nu convenea noii puteri şi, în primul rând, stăpânilor de la Kremlin.

Momentul alegerilor electorale din noiembrie 1946 s-a transformat într-un nou prilej al confruntărilor deschise purtate între forţele politice democratice tradiţionale şi cele ale democraţiei populare, ale stângii procomuniste. Partidul Naţional Liberal şi mai ales Partidul Naţional Ţărănesc, partidele lui C.l. Brătianu, luliu Maniu şi Ion Mihalache, au avut încă în satele şi oraşele transilvănene sprijinul lor. Un sprijin moral şi efectiv ce le-ar fi îngăduit, dacă s-ar fi desfăşurat întro deplină corectitudine, o victorie categorică.-78 -