Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)
Marcel Ştirban: Biserica greco-catolică şi puterea politică. Premisele desfiinţării Bisericii Românie Unite
BISERICA GREC0-CAT0L1CÁ SI PUTEREA POLITICĂ. PREMIZELE DESFIINŢĂRII BISERICII ROMÂNE UNITE Marcel Ştirban Raporturile dintre Biserica Greco-Catolică şi noua putere politică a cunoscut în anii 1945- 1948 un proces de continuă deteriorare. Bisericii Românilor Uniţi nu i s-a mai îngăduit să revină la statutul şi starea de drept şi de fapt conferite de Constituţia ţării din 1923, de legea cultelor din 1928 şi să-şi desfăşoare activitatea potrivit prevederilor lor şi ale Concordatului încheiat cu Vaticanul în 1927. Aceeaşi putere politică împiedecă restabilirea ierarhiei la nivelul Mitropoliei de la Blaj. Supune cenzurii şi apoi opreşte legăturile cu Vaticanul. A început să urmărească întreaga activitate desfăşurată de episcopii şi preoţii greco-catolici, pentru ca, în cele din urmă să prezideze unirea forţată a românilor greco-catolici cu Biserica Ortodoxă şi să sancţioneze un fals printr-un abuz de putere. Merge chiar mai departe pentru ca fărădelegile să fie depline. Trimite spre închisori întreaga ierarhie a bisericii noastre, pe preoţii şi credincioşii care au refuzat trecerea la ortodoxie. O face, de fapt, şi mai devreme şi mai târziu. Acestea sunt problemele fundamentale cu care se va confrunta Biserica Greco-Catolică din ţara noastră în perioada anilor 1945-1948. înseamnă şi o parte, partea de început, dir> Drumul Crucii Sale, în lupta pentru apărarea credinţei românilor uniţi cu Roma. Noul regim politic a găsit Provincia Mitropolitană Greco-Catolică fără mitropolit. La 5 iunie 1941 încetase din viaţă mitropolitul Alexandru Nicolescu. Din cauza războiului alegerile pentru un nou mitropolit au fost amânate până în martie 1946. Atunci electoratul Bisericii Românilor Uniţi a ales cu cele mai multe voturi, ca mitropolit, pe episcopul de Maramureş, Alexandru Rusu. Vaticanul l-a şi numit dar guvernul român a refuzat să-l recunoască. în această situaţie a fost numit de Sfântul Scaun ca Administrator Apostolic al Mitropoliei, episcopul de Oradea, Valeriu Traian Frenţiu (la 16 august 1941) care, la rându-i nu fusese recunoscut şi acceptat la Oradea din partea guvernului maghiar. Rămâne la Blaj până la 27 februarie 1947 când se reîntoarce la eparhia sa din Oradea, făcând schimb cu episcopul auxiliar de acolo, loan Suciu. Revine de fapt la Blaj de unde a plecat la Oradea, în septembrie 1940. Fusese alături de credincioşii eparhiei din Bihor în anii grei ai stăpânirii străine, iar de acum va fi alături de întreaga spiritualitate greco-catolică a ţării. Ministrul Cultelor a recunoscut această numire a episcopului loan Suciu, ca Administrator Apostolic al Mitropoliei Bisericii Române Unite, la 4 februarie 1947. Era vremea marilor frământări. Episcopul loan Suciu, cel mai tânăr dintre ierarhi (avea doar 40 de ani) cu hotărâre şi dăruire de creştin, cu mare demnitate îşi apără Biserica şi Oamenii. Acelaşi lucru îl vor face şi ceilalţi episcopi: Valeriu Traian Frenţiu, la Oradea, luliu Hosu, la Cluj, Alexandru Rusu la Baia Mare, loan Bălan la Lugoj şi Vasile Aftenie la Bucureşti. Ei s-au constituit cu toţii, într-un puternic zid de apărare a Bisericii Române Unite, a preoţilor şi a credincioşilor lor. Lucrurile au început să se schimbe chiar imediat după instalarea noului guvern. Episcopatul Bisericii noastre a simţit acest lucru mai întâi prin “tratamentul ineoal aplicat Bisericii Române Unite" din partea puterii politice - se spune într-un Apel1 adresat regelui Mihai chiar în
