Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Ottmár Traşcă: 15 octombrie 1944 - eşecul încercării Ungariei de a încheia armistiţiul

parte, în ceea ce priveşte problema armistiţiului. Astfel, în Consiliul de coroană din 7 septembrie Horthy declara că va încheia armistiţiu în cazul în care ajutoarele germane nu vor sosi în 24 ore, pentru ca în ziua următoare Consiliul de miniştri să respingă posibilitatea încheierii armistiţiului şi să decidă continuarea războiului. De fapt atitudinea guvernului era influenţată de mai mulţi factori printre care amintim teama de riposta germană, antisovietismul unei mari părţi din cabinet, lipsa de hotărâre şi de iniţiativă. Tocmai această indecizie manifestată de guvern îl va determina pe regent să preia direct conducerea preparativelor pentru încheierea armistiţiului, ajutat fiind în această misiune de un anturaj restrâns de personalităţi politice şi militare provenite din guvern, partidele de opoziţie şi armată grupaţi în aşa-numitu! “birou de armistiţiu’’20 (“Kiugrási Iroda”).

Trebuie remarcat că adevăratul motor al întregii acţiuni de desprindere din alianţa cu Germania în toamna anului 1944 era regentul Horthy Miklós. El a apreciat - în cele din urmă - corect în urma semnalelor recepţionate din occident că singura soluţie realistă pentru încheierea armistiţiului era reluarea contactelor cu Moscova şi discutarea condiţiilor de armistiţiu direct cu factorii de decizie de la Kremlin.

Deşi au intervenit dificultăţi în contactarea Moscovei în cele din urmă a fost găsită o modalitate corespunzătoare. Contele Zichy Vladimir, care dispunea de proprietăţi la frontiera cu Slovacia a luat legătura cu brigada de partizani intitulată “Pentru libertatea slavilor” (Sic!), care lupta în cadrul insurecţiei slovace. în discuţiile purtate cu comandantul brigăzii, locotent-colonelul Makarov şi locţiitorul politic al acestuia Voljansky, Zichy s-a interesat în privinţa modalităţilor de încheiere a unui armistiţiu cu Uniunea Sovietică. Prompt, Makarov a contactat Moscova şi a înmânat delegaţilor maghiari o scrisoare care conţinea condiţiile de armistiţiu transmise de Kremlin.

Această scrisoare a intrat în istoriografie sub titulatura de “scrisoarea Makarov”2®.

Condiţiile de armistiţiu inserate în acest document erau extrem de favorabile Ungariei. Astfel, Moscova nu dorea capitularea totală, dădea asigurări că nu se va amesteca în treburile interne ale Ungariei şi nu va schimba ordinea socială existentă; permitea funcţionarea în continuare a jandarmeriei şi poliţiei; promitea oprirea înaintării armatei române şi cel mai important punct, problema apartenenţei Transilvaniei urma să fie decisă după încheierea războiului prin

intermediul unui plebiscit27.

“Scrisoarea Makarov” care a fost înaintată la 18 septembrie 1944 şi regentului Horthy, a provocat satisfacţie la Budapesta fiind percepută de acesta şi de anturajul său drept răspunsul personal al lui Stalin la tatonările maghiare şi ca urmare ei au acţionat în consecinţă28.

în acest climat de satisfacţie generat de propunrile sovietice, au intervenit unele evenimente care au modificat parţial planurile lui Horthy şi anturajului său. O unitate britanică

reuşise să debarce cu succes pe coastele Adriaticii20, acest eveniment - amplu comentat de presă - a reînnoit speranţele lui Horthy în ceea ce priveşte posibilitatea debarcării aliate: dacă premierul britanic s-a răzgândit şi va duce la capăt debarcarea în Balcani? în acest caz Ungaria putea capitula în faţa trupelor aliate evitând astfel ocupaţia trupelor sovietice. în consecinţă Horthy a decis trimiterea în paralel a două declaraţii pentru a negocia armistiţiul, respectiv una la Moscova şi a doua la Caserta unde se afla comandamentul forţelor aliate din Italia.

Delegaţia maghiară pentru discuţiile cu aliaţii era formată din general-colonelul Năday István şi locotenent-colonelul britanic Howie, cu misiunea de a lua legătura cu aliaţii şi de a-i convinge pe aceştia să debarce la Fiume de unde să trimită rapid trupe în Ungaria. Apelul lui

Horthy a fost primit la fel ca celelalte mesaje ale sale, adică un refuz categoric30, ca urmare ultima încercare a lui Horthy de a manevra între aliaţi şi de a atrage o debarcare aliată în Balcani s-a soldat cu un eşec clar. în consecinţă nu mai rămânea o altă soluţie decât alternativa tratativelor directe cu Uniunea Sovietică.

în aceeaşi zi în care generalul-colonel Náday pleca în misiune la Caserta, delegaţia maghiară destinată tratativelor cu Moscova se pregătea la rându-i de plecare. Din delegaţie făceau parte Szent-lványi Domokos - consilier regal şi ministru plenipotenţiar contele Teleki Géza - recomandat special de Szent-lványi, în opinia noastră prezenţa lui Teleki în componenţa delegaţiei nu era tocmai întâmplătoare, el fiind considerat în cercurile decizionale maghiare drept un foarte bun cunoscător al realităţilor din Transilvania, ceea ce demonstrează importanţa acordată de Budapesta chestiunii Transilvaniei în discuţiile cu Moscova - şeful delegaţiei era fostul ataşat militar-52-