Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)
Gheorge Buzatu: România şi prăbuşirea hotareklor în 1940
ROMANIA SI PRĂBUŞIREA HOTÁRELORÍN 1940 Gheorghe Buzatu Din calcul sau din eroare? Aceasta este problema care, de mai multe decenii, oricum din septembrie 1939 încoace, revine stăruitor, precum şi în cazul războiului mondial din 1914 - 1918, în atenţia politicienilor şi diplomaţilor, a militarilor şi ziariştilor, a publicului larg şi, nu în ultimul rând, a istoricilor în conexiune cu originile celei de a doua conflagraţii mondiale, în mod concret în privinţa împrejurărilor în care aceasta a izbucnit. O literatură istorică extrem de vastă şi variată, temeinică a dat deja răspunsuri ample, argumentate şi profunde^, ceea ce nu a condus însă şi la încheierea dezbaterii. Din contră, nu mai departe decât în 1989, împlinirea unei jumătăţi de veac de la atacarea Poloniei de către Germania iui Adolf Hitler, care a “inaugurat" era războiul mondial, a redeschis pe planul istoriografiei contemporane universale discuţia2, tot astfel după cum prăbuşirea comunismului în Europa est-centrală, instalarea unor regimuri democratice şi desfiinţarea cenzurii ori lichidarea controlului ideologic al "Centrului” moscovit au readus în studiu numeroase probleme sau capitole considerate închise ale istoriei contemporane a fiecăreia dintre fostele ţări aflate după 1944 - 1945 în sfera de influenţă a Kremlinului, inclusiv România. în context nu au mai fost ignorate rolul şi locul ţărilor respective în desfăşurarea evenimentelor ce au condus la izbucnirea conflictului în 1939, îndeosebi efectele dezastruoase pentru România (şi nu numai) ale faimosului pact de neagresiune Hitler-Stalin din 23 august 19392.- în stadiul actual al studiilor istorice se justifică realitatea că, în trecut, au existat puţine conflicte care să se fi apropiat de proporţiile celui din 1939 - 1945, dar care, totuşi, să fi putut fi evitat atât de lesne. Conflagraţia mondială în discuţie, vrem să subliniem, a fost “inevitabilă” numai într-o privinţă, mai precis în măsura în care Puterile învingătoare în precedentul război mondial, Marea Britanie şi Franţa în rândul întâi, au încurajat tendinţele anexioniste ale Germaniei, care în anul de graţie 1939 a ajuns să decidă singură soarta păcii ori a războiului în Europa. în context s:a decis şi destinul României, ale cărei părţi de teritoriu (Basarabia) erau anume menţionate în documentele fundamentale care au condus direct la izbucnirea ostilităţilor (protocolul secret al pactului sovieto-german din 23 august 1939)4. Consecinţele acestei situaţii România le-a resimţit din plin în vara anului 1940, atunci când, asemenea unui pacient, precum Polonia în atâtea rânduri, ea a fost pusă pe “masa de operaţie” şi sever amputată cu aproximativ 30 % din teritoriu şi din populaţie5. Decisive, în condiţiile precizate, s-au dovedit a fi fost notele ultimative ale U.R.S.S. din 26 şi 27 iunie 1940 impunând, .sub rezerva recurgerii la forţă, cedarea Basarabiei şi nordului Bucovinei; acele documente au inaugurat seria pretenţiilor vecinilor noştri, căci, din momentut-în care guvernul de la Bucureşti a optat la 28 iunie 1940 pentru evacuarea provinciilor menţionate, Ungaria şi Bulgaria au avansat pretenţii proprii în privinţa Transilvaniei şi Dobrogei de Sud şi pe care, sub presiunea unor mari puteri şi a izolării politico-diplomatice şi militare internaţionale reale, România a fost silită să accepte noi concesii5. . Revenim asupra deciziei din 28 iunie 1940 a guvernului Gh. Tătărescu de admitere a pretenţiilor U.R.S.S. în baza “recomandărilor” Consiliilor de Coroană din 27 iunie 1940, anume convocate de Regele Carol al ll-lea, România a admis evacuarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, termenul fiind semnificativ, căci excludea pe viitor orice tentative ale Kremlinului de-a formula drepturi istorice închipuite asupra celor două provincii pe motivul că, în anul de cumpănă 1940,
