Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Constantin, Stan - Alexandru Gaiţă: Începutul sovietizăii Basarabiei şi Bucovinei de Nord (1940-1941)

Scopul era clar - pregătirea ocupării întregii Românii.

într-adevăr au fost descoperiţi numeroşi spioni. Astfel, Anghel Bădescu, Constantin V. Cojan şi loan B. Popa au fost repatriaţi prin comisia rusă din Chişinău prin punctul Rieni ei declarând “comisiunilor de trecere Brăila şi triere Buzău că N.K.V.D.-ul din Belgrad i-a angajat formal în serviciul de spionai sovietic, (acesta) dăndu-le nume conspirative, parole cum şi data si

locul întâlnirii în România cu trimişii sovietici’’2®.

De asemenea, Alexandru Socoleanu a venit din oraşul Bălţi, prin punctul Ungheni la data de 8 septembrie 1940, dar s-a prezentat comisiei de triere a refugiaţilor din Buzău abia în 14 septembrie acelaşi an. Al. Socoleanu a declarat că “a rămas opt zile la laşi, unde a luat contact cu serviciul de informaţii al Corpului 4 Armată şi că a dat acelui comandant informaţii din Basarabia în legătură cu apărarea naţională”. în realitate el a furnizat informaţii unor oameni de legătură ai

N.K.V.D.-ului26.

Alţii erau doar bănuiţi. Astfel Vasile Longhinescu, absolvent al Academiei Comerciale din Bucureşti, originar din comuna Căpreşti, judeţul Soroca, controlor la Adminitraţia financiară Lăpuşna era considerat suspect deoarece: "11 a rămas de bună voie sub ocupatiunea rusească nevoind a se refugia: 2) a făcut parte din comitetul sovietic al instituţiei: 31 a ţinut o cuvântare la care s-a adresat funcţionarilor orin cuvântul “tovarăş": 41 a defilat sub steagul roşu: 5) după toate

acestea si nefiind originar din Reoat a cerut repatrierea'’27

Majoritatea covârşitoare a refugiaţilor basarabeni era alcătuită din oameni care au părăsit locurile natale spre a scăpa de teroarea bolşevică. Numărul acestora după datele furnizate de George Ciorănescu a fost de cca. 300.000 de persoane. La aceştia se adaugă 80.000 de germani evacuaţi din Basarabia în Germania împreună cu 30.000 din Nordul Bucovinei2®.

Numeroşi martori oculari au surprins aceste evenimente dramatice. Preotul Vasile Ţepordei îşi amintea exact după 50 de ani momentele primului său refugiu în România, scriind în paginile revistei “Literatura şi arta” din 29 iunie 1990: “în dimineaţa zilei de 28 iunie mi-am luat soţia şi copilul, cu două valize pline de acte, m-am urcat într-o biriă şi am plecat la oară (...). în gară era o învălmăşeală de nedescris (...) Nu se mai vindeau nici bilete. Jalea era mare. Multi se rătăciseră şi se căutau plîngând (...) Când s-a dus în mişcare trenul a început un bocet mai dihai ca la înmormântare. Copiii îsi îmbrăţişau mamele si le implorau să nu plângă. Trenurile erau arhipline L.î Ti se rupea inima când priveai scene de despărţire. Unii bătrâni rămâneau să păzească casele

celor ce se evacuau”2®.

La rândul său, profesorul N. Tcaciuc Albu, care a părăsit Cernăuţiul relata cu nostalgie şi cu fierbinte patriotism clipele triste ale despărţirii de marele oraş. “Când l-am părăsit în 28 iulie Î1940Î m-am mai întors odată cu fata spre el. ca să-i s^rb priveliştea şi s-o întipăresc în inima mea frântă de iale (...) Când am ieşit din case şi copaci şi am întors capul mi s-a arătat un tablou feric Î...Î Un oraş întins, boaat. măreţ, din care răsăreau din loc în loc turnuri ascuţite şi cupole

rotunde”®®.

în timp ce românii basarabeni au primit cu amar şi jale stăpânirea sovietică, mulţi vroind să ajungă în libertate, numeroşi evrei din România doreau să intre în Uniunea Sovietică. Fie din naivitate, din necunoaştere, înşelaţi de propaganda sovietică, mulţi erau fericiţi când intrau în “raiul bolşevic”. O martoră a evenimentelor, Lucia Dem. Bălăcescu, relata în cartea sa de rememorări că a întâlnit în gara Basarabeasca emigranţi evrei aflaţi în vagoane de marfă, care îi aduceau în patria dorită. “Intrau cîntând si strigând “ura”. Adică “ura” precum că au scăpat de noi românii, de tara asta îmbelşugată, unde ei evreii erau atât de prigoniţi! “Ura” pentru că au dat de noul paradis

sovietic!’’®^.

Despre “noul paradis” sovietic vorbesc pe larg documentele vremii. Numeroşi români basarabeni şi bucovineni în special cei care făcuseră parte din partidele burgheze, cei care într-un fel sau altul s-au manifestat împotriva noului regim au fost arestaţi şi deportaţi, ucişi de autorităţile sovietice. Ion Vârlan, de pildă, fost şef de secţie de poliţie, potrivit unui martor ocular din Chişinău, Tudor Busuioc, a fost arestat “după jumătate de an de la venirea clicii staliniste. Nu l-a aiutat nici

faptul că soţia lui era rusoaică”®2. La rândul său Filip Lesnie din Chişinău mărturiseşte după mai bine de 50 de ani, calvarul prin care a trecut în toamna şi iarna anului 1940. El a fost arestat de la serviciu în data de 30 octombrie 1940 şi aruncat în închisoare. Aici se aflau numeroşi "intelectuali- 34 -