Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Bujor Dulgău - Lucian Cucuiet: Drama unei etnii - Deportarea şvabilor Sătmăreni

mare de şvabi refugiaţi cu armatele germane în retragere, undeva la vreo 3000 de persoane (ex:

Homorodu de Jos -112, Sâi -174, Şandra -138, Ardud -12, Socond -15, ş.a.)57.

Consultând registrele parohiale romano-catolice de stare civilă a decedaţilor am identificat o serie de localităţi unde se găseau lagărele de muncă ale regiunii carbonifere şi industriale Donbas: Bulovenka, Cistiakova, Dnepropetrovsk, Gorlovka, Hacepetovka, Konstantinovka, Krivoirog, Motievka, Parkomona, Slovienski, Stalino şi Standord. Şvabii sătmăreni au fost supuşi, mai ales până în anul 1947, la munci istovitoare în exploatările miniere, cariere de piatră, construcţii de şosele şi cale ferată, recoltatul cerealelor şi legumelor. Unii dintre ei, în cazuri mai fericite, şi-au exercitat meseriile avute. Ziua de muncă - potrivit mărturiei supravieţuitorilor - era de 10 ore. Mulţi au pierit din cauza accidentelor de muncă, lucru consemnat în aceste registre la “cauza decesului”. Dar s-a murit şi de foame în timpul secetei cumplite din vara anului 1946. Corespondenţa a fost expediată în ţară abia în anii 1946-1947 cu primele transporturi de bolnavi sau prin intermediul celor eliberaţi. Din anul 1947 situaţia s-a mai îmbunătăţit, beneficiind de un modest salariu şi de libertatea de a circula prin oraşele respective. Eliberarea supravieţuitorilor s-a făcut eşalonat, din toamna anului 1947 până în decembrie 1949, la început persoanele mai în vârstă, apoi cei tineri. Sătmărenii au intrat în ţară prin punctul Sighetu Marmaţiei, întâmpinaţi de grănicerii români. în Baia Mare au primit foile de repatriere şi de drum. Revenind acasă, unii nu şiau mai găsit familiile, altele s-au despărţit ori destrămat. Cifra celor decedaţi în taberele de muncă

este estimată cam la 1000. Prof. E. Hauler a identificat nominal 886 de persoane58, Doru Radosav

a publicat listele nominale pentru localităţile Foieni, Şandra, Tiream, Căpleni şi Urziceni59. în registrele parohiale de stare civilă a decedaţilor mai sunt consemnate nominal 30 de persoane din

Cămin60, 4 din Căpleni61, 13 din Santău62 şi 7 din Turulung63.

între timp în România fusese legiferată Reforma agrară prin Decretul-Lege nr. 187 din 23 martie 1945. La expropriere se aveau în vedere terenurile aparţinând elementelor “fasciste”, ale celor care au colaborat cu Germania, moşiile părăsite (absenteişti), ale criminalilor de război, vinovaţilor de dezastrul ţării precum şi moşiile ce depăşeau 50 ha. Prin “moşii părăsite”, în sensul legii, se înţelegeau terenurile ale căror proprietari s-au refugiat în urma arbitrajului de la Viena (aici se încadrau românii, inclusiv o serie de fruntaşi ai mişcării naţionale prounioniste din Ardealul de Nord), moşiile refugiaţilor cu armatele germano-ungare (şvabi şi unguri) şi moşiile deportaţilor

(şvabi şi evrei)64. Verificând cotoarele titlurilor de împroprietărire reiese că s-au acordat numeroase titluri pe moşiile şvabilor refugiaţi cu armata germană: Ardud - 81, Beltiug - 36, Răteşti - 94, Socond - 45, Sâi - 6765 ş.a., însă pe pământurile celor deportaţi deloc. Ba mai mult, printr-o adresă confidenţială a Primăriei Municipiului Satu Mare din 10 iulie 1946, adresată Poliţiei Sau Mare, se solicita clarificarea de urgenţă a situaţiei unor etnici germani, la solicitarea Ministerului Agriculturii, în vederea “aşezării acelora din ei care se întorc la vetrele lor”66. Aceştia nu puteau fi decât şvabii deportaţi în Ucraina.

Ajunşi aici, spre a simplifica puţin lucrurile şi a permite cititorului interesat o imagine mai clară şi de ansamblu, socotim util a insera câteva constatări de ordin generai şi particular de natură să configureze mai bine cadrul în care s-a derulat evenimentul supus analizei.

1. Se ştie prea bine că legile războiului, dar nu numai, sunt dictate de cei mari şi puternici, spre a fi respectate ad litteram de cei mici şi slabi şi încălcate de primii.

2. Deportarea saşilor şi şvabilor era un fapt împlinit când, în cadrul Conferinţei Aliaţilor de la Yalta (4-11 februarie 1945) U.R.S.S. obţinuse în secret acordul partenerilor de a folosi forţă de muncă germană şi japoneză drept reparaţii de război.

3. Drama etnicilor germani deportaţi în Ucraina s-a consumat cu ştirea şi acordul tacit al Washingtonului şi Londrei.

4. Actul de la 23 august şi semnarea Convenţiei de armistiţiu la 12 septembrie 1944 au însemnat pierderea independenţei şi a suveranităţii statale pentru România. în octombrie 1944 începea şi pentru Ungaria regimul de ocupaţie militară sovietică. Prin urmare România şi Ungaria erau în imposibiiitatea de a se opune planurilor sovietice de deportare a nemţilor.

5. Şvabii sătmăreni au fost deportaţi în calitate de cetăţeni ai Ungariei, beneficiind de semafor verde din partea SUA şi a Marii Britanii, a folosit cu abilitate Transilvania de Nord ca