Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Dori Dărăban: Universul concentraţionar din bazinul Donbas

asemenea fapte şi de satisfacţia reuşitei. Furtul de alimente era destul de frecvent în lumea lagărului şi era folosit orice moment prielnic pentru procurarea hranei. Foamea a stârnit imaginaţia oamenilor, stârnind ingenozitatea lor în a găsi diferite procedee de procurare a hranei găsite de multe ori în resturile de pe câmp. Se practica şi cerşitul dar acesta depindea de generozitatea ruşilor. Acesta este totuşi o soluţie extremă. Se practica şi vândutul puţinelor bunuri aduse de acasă pentru procurarea hranei. Foamea prelungită făcea ca fiinţa umană să coboare sub pragul umanului în zona animalităţii. Devenea o obsesie permanentă şi lua forme aberante în comportamentul oamenilor. Această acţiune disperată a unor oameni pentru a se salva de la moarte prin înfometare demonstrează că realitatea întrece orice imaginaţie. Se găsesc în mărturiile deportaţilor pagini cutremurătoare privind lupta cu foamea.

“Mâneam pe cartele la cantina lagărului. Tot timpul ni se dădea ciorbă de varza acră şi pâine neagră. întotdeauna mâncarea era slabă şi rea. încercam s-o completăm cu morcovi sfeclă de zahăr sau alte verdeţuri găsite pe câmp. Dacă n-aş fi lucrat la colhoz cred c-aş fi murit de foame”®® sau “Ne dădeau 500 de grame de pâine pe zi, la prânz mâneam arpacaş iar restul zilei numai ciorbă de varză acră. Câteodată mai primeam nişte peşti mici şi săraţi. Pe aceştia nu-i putea nimeni mânca şi-i arunca. Lipsa de mâncare şi munca grea ne-au făcut să fim aşa de slăbiţi încât abia ne puteam ţine pe picoare. Furam lemne ca să putem fierbe puţinele legume găsite pe câmp!”®^. “|_a Kistekova se practica următoarea schemă: 3 luni arpacaş, 3 luni ciorbă de varză acră, 3 luni coleşă şi 3 luni fasole. Apoi iar o luau de la capăt. Cine a lucrat greu a primit şi puţină carne. La bucătărie erau dintre deportaţi şi primeam doar 300 grame de pâine pe zi. Cine a avut

bani a putut cumpăra cele necesare de la bazarul de lângă gardul lagărului”®^. “Ne era tot timpul foame, la cantina lagărului primeam ceai fără zahăr sau arpacaş, varză şi gogonele. Nu am primit niciodată o supă mai consistentă. Am mâncat de la sfeclă fiartă până la lobodă crudă tot ce se putea mânca dintre plante. Am reuşit să cumpărăm de la ruşi turte umplute cu sfeclă, care costau o rublă şi foarte puţină făină de grâu. Pâinea era neagră şi foarte tare. în mină lucram cu cai care trăgeau vagoneţii pe şine. De foame am mâncat ovăzul cailor, care mai târziu au murit de foame. Apoi am mâncat şi carnea cailor morţi şi parcă eram mai sătui. Numai cine a fost acolo ştie ce este

foamea”®®. “Niciodată nu au schimbat nimic din meniul pe care-l primeam. Aceiaşi varză acră cu puţină apă caldă şi 500 grame de pâine. Am reuşit să facem nişte plăcinte umplute cu coji de cartofi ce constituiau o delicatesă în acele vremuri. Pe baza de troc mai puteam cumpăra câte ceva de la ruşi, care aveau un fel de piaţă în afara lagărului nostru. De la fabrica de sticlă am furat apă caldă în care puneam tot ce reuşeam să strângem de mâncare. Noaptea după apel reuşeam să ne strecurăm afară din lagăr, mergând până la 20 km pe întuneric până unde ştiam că a rămas ceva pe câmp. Dimineaţa înaintea apelului soseam cu puţine legume şi porumb de pe câmp, care speram că ne vor astâmpăra din foamea nelipsită”®4.

Mâncarea se făcea într-o cadă de baie de la bucătărie. Ce rămânea nemâncat era dat din nou seara până trecea, nimic nu era aruncat. Primeam doar 500 grame de pâine pe zi pentru fiecare persoană. Dacă nu îndeplineam norma de lucru sau eram indisciplinaţi ni se lua pâinea pe un anumit timp. Niciodată nu am primit carne de nici un fel”®®. “Din cauza foamei am ajuns la greutatea de 40 de kg., tot timpul căutam ceva de mâncat. S-a întâmplat ca un deportat să fure pâine de la soldaţii ruşi. Aceştia drept pedeapsă l-au omorât în bătaie. Din cauza foamei ne îmbolnăveam foarte des”®®. “Pâinea era neagră şi lipicioasă. în 5 ani după câte ştiu au murit în lagăr din diverse cauze aproape 100 de oameni. Alături de noi erau şi prizonierii de război germani şi japonezi. împreună cu ei am mâncat din cauza foamei chiar frunze verzi şi multe pisici şi câini. Pe-o rază de câţiva kilometri nu mai rămăseseră nici un asemenea animal domestic. Atunci era o mâncare bună după ce-i tranşam şi fierbeam carnea. Acum nu cred că aş mai putea face la fel. Dar ce nu face foamea cu omul?”®7. Au fost săptămâni în care nu primeam pâine ci doar varză şi peşte sărat”®®. Am ajuns la greutatea de 39 de kg, primeam numai pâine neagră înmuiată cu apă. Am primit de la cantină şi supă de castraveţi şi roşii alături de ciorbă de urechi de vacă şi burtă. Am mâncat inclusiv şi urzici fierte, lobodă, porumb nefiert şi cartofi cruzi. Mâneam tot ce găseam în cale şi era comestibil. Căutam să ne potolim tot timpul foamea, ne bucuram când găseam coji de-274-