Ciubotă, Viorel (szerk.): Sovietizarea Nord-Vestului Romaniei 1944-1950 (Satu Mare, 1996)

Dori Dărăban: Universul concentraţionar din bazinul Donbas

cartofi şi primăvara firicele de iarbă verzi. Numai cine a fost acolo poate înţelege câtă foame am

răbdat mai ales în primii 3 ani de lagăr”59. în lagărul de la Kistekova au murit de foame şi frig, în iarna 1946/1947, mulţi oameni. Ne dădeau doar 200 grame de pâine neagră. S-a întâmplat un lucru nemai văzut că au murit oameni din cauza supei acre care era stricată. Multora fiindu-le foame mare au mâncat mai multă şi după 1 zi s-au umflat faţa şi burta. După o scurtă suferinţă au căzut jos şi au murit. De la 65 kg la plecare am ajuns după un an la 35 kg. Abia ne puteam mişca din cauza slăbirii provocate de foamea persistentă. Când a venit şi frigul iernii ne-au distrus pe mulţi dintre noi. Nu rezistşm nici la boli mai uşoare dar nu erau medicamente şi eram flămânzi şi înfriguraţi. După ce am ajuns acasă mâneam tot ce vedeam în faţa ochilor dar foamea îndurată acolo nu o pot uita cât o să trăiesc. Numai cine a păţit poate înţelege ce s-a întâmplat cu noi acolo în Donbas”59. în lagăr am reuşit pe bază de schimb să-mi procur ceva de mâncare: puţină pâine şi mazăre uscată ca şi nişte cepe. O cisternă aducea apă de departe pentru că apa din lagăr fusese otrăvită de soldaţi în retragere. Cineva a reuşit să evadeze din lagăr dar s-a reîntors singur după vreo 50 de kilometri din cauza că nu a găsit de mâncare nicăieri, peste tot era foamete mare. în bazar 1 L de lapte de capră era 25 de ruble, 1 ceapă 5 ruble, 1 vodcă 5 ruble, salariul pe care-l primeam era de 15 ruble pe săptămână. Cantina era la 2 km de lagăr. Când mâneam la locul de muncă până reuşeam să mâncăm ceva din ciorbă, îngheţa. întotdeauana mâneam în picioare ca să nu îngheţăm iar gamelele le purtam cu noi şi în timpul lucrului pentru că se furau. Aduceam cărbune din mină pe care-l schimbam cu mâncare de la localnici. Cei care nu lucrau în schimbul respectiv aduceau apă şi cărbune pentru bucătărie. Abia în mai am reuşit să facem o conductă de apă până la lagăr. în martie 1945 am lucrat 36 de ore la dezăpezirea trenului cu pâine pentru lagăr. După ce 3 zile am mâncat ciorbă fără pâine am făcut o grevă refuzând să ne prezentăm la mină. Ne-au adunat pe platoul lagărului şi aici în frig şi zăpadă am început să ne răzgândim. Uneori ne retrăgeau porţiile de mâncare şi atunci ca prin farmec se potoleau răzvrătirile. Din cauza foamei am intrat în casele părăsite de locuitori şi sigilate. Speram să găsim ceva de furat şi cei prinşi de soldaţi erau băgaţi la carceră. într-o zi mi-am vândut haina pe 300 de ruble ca să îmi iau de mâncare dar acum sufeream de frig. Fiecare fura ca să aibă ce mânca. Se fura inclusiv unul de la altul. O femeie a înnebunit din cauza condiţiilor grele. Prindeam cu capcane gâştele sălbatice şi cu o frânghie, cu o bucată de fier la capăt loveam găinile care se opreau în cale. Cei care lucrau la colhoz mâncau seminţele ce trebuiau însămânţate. Când venea iarna începeam aprovizionarea cu haine, porumb şi cartofi. Foamea era un lucru cumplit şi îndată ce scădeau cantităţile de mâncare înfloreau hoţiile. Muncitorii ruşi ne cereau să plecăm acasă pentru că nu le ajungea nici lor mâncarea. Se cerşea îndeosebi pâine dar cei prinşi la cerşit erau bătuţi crunt de soldaţi. Se practicau chiar tâlhăriile cu cuţitul pentru care luai zile de carceră alături de o bătaie bună. O dată s-a furat o capră de la un rus, care a venit la comandant şi ne-a spus, trebuind să plătim 800 de

ruble ca despăgubiri51.

‘‘Mulţi au furat unii de la alţii ca să aibă ce mânca. Unii mai aveau puţină făină şi carne de acasă pe care trebuiau să le ţină bine ascunse. Când am fript carnea au venit mulţi ca să simtă măcar mirosul cărnii pe care aproape nu-l mai ştiau. Toţi vorbeau numai de mâncare. De multe ori plângeam şi nu uitam de foame. Pâinea era neagră şi lipicioasă făcută din soia cu resturi de cereale, fără nici un gust. Primeam şi ciorbă de borş cu bucăţi de sfeclă, niciodată carne. în timpul liber căutam sau făceam de mâncare întotdeauana. Făceam supă de griş sau cocoloaşe de făină cu cartofi fierţi. Nimeni nu făcea concesii, toţi eram invidioşi pe cineva dacă era mai curat., mai hrănit sau mai bine îmbrăcat decât restul. Am pierdut toate elementele civilizaţiei. Mulţi au crezut că dacă nu vor mânca şi vor slăbi ca să nu poată munci, vor ajunge mai repede acasă. Erau doar iluzii deoarece au ajuns doar la spitalul din oraş. De 1 mai am primit o mâncare mai bună adică supă de burtă, gem de sfeclă şi puţină margarină. în toată ziua căutam în gunoaiele aruncate de la

cantină sperând să găsim ceva de mâncare”5^.

Deportaţii şi-au adaptat viaţa în funcţie de noile condiţii impuse de lagăr. Moartea, boala, naşterea au articulat desfăşurarea zilnică a vieţii în lagăr. A fost o lume care a încercat să supravieţuiască asumându-şi fatalitatea destinului. Adversitatea mediului în care au trăit s-a repercutat frecvent asupra sănătăţii oamenilor, cazurile de boală fiind evenimente cotidiene în comunitatea deportaţilor. Deportaţi într-un context plin de vicisitudini, climatul extrem de friguros,-275-