Dobrescu, Adela (szerk.): Samcult. Revistă de cultură şi civilizaţie (Satu Mare - Mátészalka, 2010)
Dr. Daniela Bălu: Ritualuri tradiţîonale în nuna oşenească
„Măi Mări de-amu-nainte, Cărările ţi-s oprite, Numai două-s nepostite: în grădină după casă, La fântână după apă, Şi la măta câte-o dată!” 6 Din punct de vedere existenţial căsătoria era percepută ca o treaptă a împlinirii şi tocmai de aceea ritualurile care se practicau erau foarte bogate, chiar şi elementele utilizate, steag, colaci, ştergări, boabe de grâu, „având profunde valori simbolice”7. Dacă la prima percepţie pot părea doar simple obiecte de recuzită, „prin perpetuarea şi valoarea lor artistică, prin semnificaţia pe care o deţineau în ceremonialul nupţial, ele au căpătat puterea unor simboluri fără de care desfăşurarea nunţii era socotită imposibilă”8. Un rol important îl aveau şi actele cu caracter magic, unele fiind performate individual, 6 Ibidem., p.45. 7 Daniela Bălu, Lumea credinţei. Spiritualitate românească-Dialog identitar, Satu Mare, 2008, p.7. 8 Daniela Bălu, “Simboluri tradiţionale în nunta românească”, în Satu Mare. Studii şi comunicări, XV-XVI, 1998-1999, p.627. 34 doar de mireasă, altele colectiv. Chiar la ieşirea din biserică mireasa strângea în sân lama unui cuţit, pentru a-şi asigura forţa cu care să-şi domine bărbatul. în acelaşi scop ea îşi călca mirele pe picior, astfel încât cuvântul hotărâtor să-l aibă tot nevasta, „să fie clopu la ea, nu la el!”9. Unele mirese se urcau, împreună cu mirele, în tumul bisericii unde trăgeau de trei ori clopotele, pentru a avea naşteri uşoare. Din multitudinea ritualurilor se remarcă asocierea dintre fecunditatea miresei şi fertilitatea naturii, îndeosebi prin omniprezenţa colacilor, ca simbol al fertilităţii. Chiar momentul întâlnirii mirelui cu mireasa purta numele de „colăcărie”10 *, constând în urări de prosperitate şi schimburi de colaci. Imediat după cununia religioasă mireasa privea către soare printr-un colăcel special pregătit, după care îl oferea mirelui care făcea şi el acelaşi gest, pentru ca „să aibă prunci frumoşi şi strălucitori ca soarele ”". Acel colac era pregătit într-un mod special, la frământatul lui punânduse miere de albină şi o bucăţică de lut rupt dintrun cuib de rândunică, ca tinerii să „aibă minte ca rândureaua”, adică să urmeze exemplul în sârguinţa cu care rândunelele îşi construiesc cuibul şi au grijă de puii lor. Datorită frecvenţei şi importanţei pe care o deţineau în ceremonialul de nuntă, trebuie să specificăm suita remarcabilă a colacilor, care marcau momentele importante din ceremonial: colacii mirelui, colacii miresei, colacii soarelui, colacii „puilor miresei”, colacii nănaşilor, colacii verişorilor, oferinduli-se chiar şi un dans special, „giocul colacilor” sau jocul colacilor miresei. Actantul principal în acest joc era soacra mare, care, ridicând colacii deasupra capului, juca în ritmul muzicii şi dădea cu ei în grinda din tinda 9 Gh. Focşa, op.cit., p.59. 10 Daniela Bălu, „Notă asupra ediţiei” la Gh. Focşa, Spectacolul nunţii în Ţara Oaşului, Satu Mare, 1999, p.21. 11 Gh. Focşa, op.cit., p.24.
