Dobrescu, Adela (szerk.): Samcult. Revistă de cultură şi civilizaţie (Satu Mare - Mátészalka, 2010)
Dr. Daniela Bălu: Ritualuri tradiţîonale în nuna oşenească
casei, ţâpurind: „Hop, hop, hop! Nora noastră-i tare mândră Nu ştiu şi-ne-o de-agiutor, Ori puşca-ne-o di cuptor! Hop, hop, hop! Trâste, trâste şi năroc, Ca sămânţa-n busuioc, Deie-i Dumnezău noroc, Şî mie, şi cui îi gioc”!12 Urmaapoi un moment special, împerecherea simbolică dintre cei doi tineri, realizată de către tarostele nunţii prin unirea colacilor mirilor cu o sticlă, „oiaga de pălincă”, numită şi „osia carului” sau „osia colacilor”. Tarostele se adresa apoi soacrei mari: „Să trăieşti soacră mare! Dumnezău să dea noroc la pruncii care s-o împreunat întru zâua di azi şî di ieri!”. Soacra mare răspundea: „Dumnezău ţ-asculte cuvântul taroste! Să mi semplinească gându! La mulţi ani cu voie bună!” Demnă de remarcat este greutatea colacilor care trebuiau jucaţi, sarcină deloc uşoară, astfel că ei „au crescut treptat într-o jumătate de veac din secolul XX, de la un kilogram de cocă fiecare, până la opt şi chiar zece kilograme!”13. Efortul fizic ce-1 implica jocul colacilor era reflectat şi în ţâpuriturile nuntaşilor: „Mireasă colacii tăi, Nu-i putem giuca di grei! Ţurai hop şi iară hop! Nu i-ai făcut dintr-o kilă, Să-i giucăm o săptămână! Ţurai hop şi iară hop!” „Colăcei făcuţi cu unt, Nora asta mi-o plăcut! Hop ţurai şi iară hop!” Da-om cu colacu-n pod, Să vedem de ei s-o copt! Hop ţurai şi iară hop! Di s-o copt la lemn di fag, Or trăi mirii cu drag! Hop ţurai şi iară hop! N-am avut lemne crepate, Că pădurile-s departe, Hop ţurai şi iară hop! N-am avut lemne pălite, Că pădurile-s oprite Hop ţurai şi iară hop!”14 12 Ibidem, p.89. 13 Ibidem, p.222. 14 Ibidem, p.229, culese la nunta din Cămârzana, în data de 19.IX.1978. Dar nu numai colacii au fost cei care s-au modificat de-a lungul vremii, întreg meniul de nuntă schimbându-se substanţial. La începutul secolului XX masa pentru ospăţul de nuntă era modestă, constând în pâine de mălai ce se dădea tuturor participanţilor, boace (sarmale) din păsat (porumb măcinat) în foi de varză murată, bucăţele de came de oaie ce se serveau din castroane de lut, câteva plăcinte cu brânză oferite doar naşilor şi mirilor. Rareori, se dădeau două-trei păhăruţe de pălincă, ceea ce semnifica faptul că „acolo era foarte mare neam”, adică un statut social deosebit, o gospodărie înstărită. în perioada 1935-1955 intervin schimbări în meniul nunţii. Atunci apar prăjiturile („coptăturile”), supa din came de pasăre cu tăieţei („răstăuţe”), crescând şi cantitatea de băutură servită, fiind sarcina nuntaşilor de a duce fiecare câte o sticlă de pălincă, ca dar de nuntă, numit şi „răspunsul la steag”. în anii 1970-1980 meniul tradiţional a cunoscut ample modificări. Pâinea din mălai a fost definitiv înlocuită cu cea din grâu, iar numărul bucatelor şi coptăturilor a crescut considerabil. Primul fel consta în felii de ruladă din came tocată, copane, bucăţi de came de pasăre prăjită pane, felii de salam, caşcaval, măsline. Urma apoi supa de came cu tăieţei de casă, după miezul nopţii erau sevite sarmalele din came de porc şi orez. Pe la orele 3-4 dimineaţa erau aduse fripturile din came de porc şi de vită, iar spre finalul mesei urmau 12 sortimente de prăjituri, cozonaci cu nucă , toate gătite „după reţete deosebite şi delicioase”15. Diversificarea meniului nunţii desemna implicit o creştere evidentă a nivelului de trai, un statut social evoluat din punct de vedere material, 15 Ibidem., p. 177. 35
