Dobrescu, Adela (szerk.): Samcult. Revistă de cultură şi civilizaţie (Satu Mare - Mátészalka, 2010)
Dr. Daniela Bălu: Ritualuri tradiţîonale în nuna oşenească
Ritualuri tradiţionale în nunta 9 oşenească Dr. Daniela Bălu Celebrul etnograf român Gheorghe Focşa, un mare iubitor al tradiţiilor Ţării Oaşului, a cărui viaţă „nu a fost altceva decât o goană perpetuă pentru cunoaşterea modului de viaţă tradiţional al poporului român”1 , a cercetat pe parcursul mai multor ani întreg ceremonialul nunţii oşeneşti, considerându-1 un simbol al nunţii ancestrale. Gheorghe Focşa consemna informaţia primită în anul 1978 de la Costea Ana din Cămârzana, ce avea atunci venerabila vârstă de 100 de ani, bătrâna povestindu-i că „nunta se face la casa miresei marţi şi miercurea la mire, de la biserică se duceau la mireasă cu tot alaiul. Fac un joc, două, ş-apoi nuntaşii se duc acasă. Şi alaltă zi vin la mire să se pregătească pentru partea a doua. Ceteraşul mirelui se află în mijlocul alaiului şi cântă tăt drumul. Oastea miresei, cu ceteraşul ei, a rămas la casa miresei, unde cântă şi joacă până în ceie zi!”2 Timpul preferat pentru desfăşurarea nunţilor era sezonul de toamnă, după ce se strângeau recoltele, se făcea vinul şi se fierbea pălinca. Durata zilelor de nuntă s-a concentrat de la trei zile, la două zile şi două nopţi, sau chiar o zi şi o noapte. Ceremonialul nunţii, parte componentă a unuia din cele mai importante praguri existenţiale, îmbina într-un tot armonios o complexitate de ritualuri ce evidenţiau trecerea într-o nouă etapă a vieţii, marcând întemeierea unei noi unităţi familiale, cea dintre neamul mirelui şi neamul miresei. Manifestările premaritale aveau menirea de a aduce în atenţia comunităţii noua pereche ce se forma, cuplul exprimându-şi vădit intenţiile de căsătorie în diferite ipostaze, culminând cu cea de la danţul de duminică, atunci când ,,coconul”(feciorul) întindea un ,,chischineu”(batic) tinerei fete, mesajul adresat comunităţii fiind acela că „feciorului nu-i mai trebuie altă fată, nici fetei alt fecior, de-amu ei numa împreună or umbla ”3 1 loan Godea, Gheorghe Focşa (1903-1995).O viaţă de muzeograf, Bucureşti, 1997, p.5. 2 Gheorghe Focşa, Spectacolul nunţii în Ţara Oaşului, Satu Mare, 1999, p.326. 3 Iacob Dance, Ion Gavrilaş, Maria Dance, Nunta în evidenţierea viitorilor miri un rol important îl aveau prietenii feciorului, cei care prindeau perechea de tineri aruncându-i în sus, strigându-le numele şi invitând comunitatea la nuntă: „feciori şi fete, boresari şi neveste, moşi şi babe...pe sâmbâtâ, duminică şi luni la nuntă!”4 Din acel moment debuta efervescenţa pregătirilor de nuntă, aflate într-un raport direct cu poziţia socială şi materială a celor două familii implicate. în şirul actelor premaritale, ce invocă trecerea tinerei fete de la o stare socială la alta, se remarcă unul din cele mai pătrunzătoare ritualuri, cel al dansului miresei cu fetele din sat, simbolizând desprinderea acesteia de comunitatea fetelor nemăritate şi intrarea în lumea femeilor căsătorite, într-o nouă viaţă, cu noi responsabilităţi. La casa miresei, în prima zi de nuntă, după ce tânăra şi-a îmbrăcat originalul costum de mireasă, toate fetele din sat şi „druştele” (fetele care au împodobit steagul de nuntă) se prind în dans cu mireasa „chemate de vraja şi forţa de mare atracţie a unui dans original, minunat, cu origini arhaice ancestrale, cu o structură originală deosebită, cu totul aparte, dansat cu eleganţă şi solemnitate impresionantă, după ritualul unei melodii duioase şi profunde, cu unele note grave, care sună şi răsună ca o mare taină, ca un ecou transmis peste milenii, din timpuri îndepărtate, de la originile însăşi ale dragostei şi căsătoriilor ...”5 Un cerc larg, format din tinerele fete ce închid ermetic mireasa în centrul lui, se învârte lent de la dreapta spre stânga, deschizându-se periodic pentru ca rând pe rând, una după alta, câte o fată să se desprindă din cerc şi să intre în interiorul acestuia, pentru dansul de pereche cu mireasa. Acest dans durează aproape trei ore, fiind în relaţie directă cu numărul participantelor, şi este însoţit de ţâpurituri cu mesaje semnificative, ce evidenţiează atât nostalgia tinereţii cât şi incertitudinile viitorului: „Tinereţele mele, O fost tare puţinele! Mulţumescu-vă feciori, M-aţi jucat în sărbători!!” „Mireasă cununa ta, S-a impus ca regina! N-o fi cine o purta, Bărbatu nu te-o lăsa!” oşenească „La noi la Cămârzana”, Satu Mare, 1983, p.6. 4 Gh.Focşa, op.cit, p.32. 5 Ibidem., p. 159. 33
