Dobrescu, Adela (szerk.): Samcult. Revistă de cultură şi civilizaţie (Satu Mare - Mátészalka, 2010)
Cristina Busuioc: Alimentaţia, între tradiţie şi globalizare
Alimentaţia, între tradiţie şi globalizare Cristina Busuioc Alimentele şi alimentaţia au un rol important în dezvoltarea omului. Ele s-au diversificat o dată cu posibilităţile materiale, cu modificarea concepţiilor oamenilor, cu evoluţia ştiinţei. Putem vorbi despre o istorie a alimentaţiei, despre o istorie a producţiei de alimente, de una a gastrotehniei, a gastronomiei, a tradiţiei alimentare în corelaţie cu cea religioasă. Putem vorbi despre o istorie a igienei alimentare, dar şi a patologiei legată de alimentaţie. Componentă a vieţii sociale, alimentaţia unui popor poartă amprenta specificului naţional, a moştenirii din străbuni, dar şi a intenţiei adaptării şi „copierii” modului de viaţă al naţiunilor pe care le stimează. Efectele prefacerilor sociale şi economice reuşesc să şteargă, cu timpul, anumite caractere tradiţionale de alimentaţie. Sănătatea şi echilibrul fiecărui om, se află în corelaţie directă cu hrana. Deprinderea unei alimentaţii adecvate, aduce, împreună cu alte elemente corecte de comportament, o viaţă sănătoasă. în ceea ce priveşte actul hrănirii, nu este important doar ce mâncăm, ci şi cât, când şi cum ne alimentăm. După cum se ştie, nu numai hrana nesănătoasă dăunează corpului uman, ci şi un mod de hrănire necorespunzător, derivat din deprinderea unui comportament alimentar greşit. Alimentul, pe lângă funcţia biologică pe care o îndeplineşte, are şi o dimensiune culturală. Alimentul este un integrator cultural, este un mediator al relaţiilor interumane, care menţine coeziunea etniilor, la fel ca şi limbajul. Studiul alimentaţiei umane a intrat târziu în domeniul preocupărilor ştiinţifice, deşi încă din cele mai vechi timpuri s-au făcut diverse legături între alimentaţie şi patologie. Astfel, Hipocrate stabileşte cu 500 de ani î.e.n. că alimentaţia are un rol deosebit în prevenirea şi tratamentul bolilor, combătând vechile doctrine provenite din Egipt şi promovate de adepţii lui Pitagora, că hrana “este sursa tuturor relelor”. Hipocrate spunea că “dacă reuşim să găsim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentaţie şi exerciţiile fizice, astfel încât să nu fie nici mai mult nici mai puţin, am reuşit să descoperim mijlocul de întreţinere a sănătăţii”. Aşadar, se susţine că viaţa lungă şi de calitate va fi rezultatul unei alimentaţii corecte, a mişcării fizice, a trăirii într-un mediu curat. Este recunoscut că viaţa la ţară sau cel puţin faptul că ne hrănim cu alimente sănătoase crescute în condiţii naturale tară a fi forţate de anumiţi produşi chimici de stimulare, contribuie la dezvoltarea noastră armonioasă. Mişcarea fizică de care e nevoie pentru cultivarea plantelor şi îngijirea animalelor la ţară adaugă căţiva ani speranţei de viaţă. “Prin deprindere ţeranul muncesceşipefrig şi pe căldură; prin deprindere umblă adese gol şi desculţ, pe când cei cu vieţă trândavă sunt isbiţi de guturaiu, de gâlci, de bronchite şi de rheumatism In trecut oamenii se hrăneau cu ceea ce cultivau sau produceau, numărul alimentelor era mult mai restrâns, iar acestea nu sufereau modificări sau procesări aşa cum se întâmplă astăzi. 1 S. Argeşianu - Noţiuni de Higienă şi medicină populară, Bucuresci, 1898, p. 465 25
