Dobrescu, Adela (szerk.): Samcult. Revistă de cultură şi civilizaţie (Satu Mare - Mátészalka, 2010)
Cristina Busuioc: Alimentaţia, între tradiţie şi globalizare
Oamenii se hrăneau cu came, brânză şi alte lactate derivate din lapte, legume, fructe, miere. Nu apăruseră conservanţii sintetici, aditivii alimentari periculoşi şi nici procesarea alimentelor. în ultimii câţiva zeci de ani, am observat că accesul la mâncare e din ce în ce mai facil. De exemplu: dacă până în 1989, se gătea mai mult folosindu-se materia primă cumpărată, la ora actuală avem posibilitatea să mâncăm hrană gata preparată ori în oraş, ori de la supermarket. Există tendinţa de a mânca mai mult de a avea acces din ce în ce mai uşor la mâncare. Aceste două aspecte, combinate cu preponderenţa mâncărurilor nesănătoase în dieta zilnică, au ca rezultat predominanţa fizicurilor supraponderale, calitatea diminuată a vieţii, degradarea pielii şi alte efecte secundare mai puţin dorite. Transformarea culturii culinare poate fi înţeleasă ca aspect al globalizării industriei alimentare. în secolul al XX-lea, acest proces s-a accentuat atât ca amploare cît şi ca grad de complexitate tehnică, generând dependenţe economice şi efecte asupra mediului. Majoritatea consumatorilor nu mai pot stabili o legătură între mîncarea pe care o consumă şi localizarea culturală imediată. Astăzi alimentaţia este supusă din ce în ce mai mult ritmului de la locul de muncă. Se alocă puţin timp pentru a mânca, puţin timp pentru a prepara mâncarea în familie. Intimitatea bucătăriei şi a servirii mesei a fost transferată în public şi la locul de muncă. Această “lipsă” de timp denotă faptul că “eşti grăbit, ocupat”, stârnind astfel consideraţia aproapelui. Referitor la faptul ca alimentul este şi un „integrator cultural, etnic şi religios”, putem susţine ideea potrivit căreia comportamentul alimentar al membrilor unei societăţi umane face parte din gradul de civilizaţie, cultură şi convingeri religioase ale acelui popor. în acest sens, concludente sunt reflecţiile lui Platon care spunea: “o societate se construieşte în jurul modului în care produce şi consumă alimentele”.2 Există încă stiluri de viaţă care ar trebui protejate fiindcă dezvoltarea economică, industrializarea le condamnă să dispară, există de asemenea cadre de viaţă cu un anumit specific în care interacţiunile umane de tip comunitar dau o notă distinctivă, specifică aşezărilor rurale faţă de cele urbane . “Viaţa la ţară” va reprezenta întotdeauna o atracţie pentru omul intens solicitat 2. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi - Şi noi ce mai mâncăm?, Bucureşti, 2010, p. 124 26 al epocii contemporane. Doctorul S. Argeşianu ne aducea aminte în lucrarea „ Noţiuni de Higienă şi medicină populară” că :"masa în comun, mâncatul în veselie, în convorbiri de distracţie morală, musica, curăţenia rufăriei de masă, a veseliei, mâncarea pe verdeţă şi la aer, toate elementele, cari înalţă gustul mâncărilor, ele sunt cerute în mai mare cantitate şi omul se folosesce mai mult de ele în prezent nu prea mai există o legătură între alimentaţie, bucătărie şi sentimentul apartenenţei culturale. în trecut, ritualul alimentar (micul dejun, prînzul, masa de seară) sublinia ritmul vieţii familiale. “Deosebite stări pot influenţa digestia alimentelor, ca: vederea unor bucate, aducerea aminte, veselia, mâncarea împreună, fac ca omul să mănânce cu mai multă poftă şi digestia se face mai lesne”* 26 3 aşadar modul în care ne alimentăm determină întrun procent destul de mare felul în care ne simţim şi cum arătăm. Sub impunerile regimurilor maghiar şi austro-ungar, ardelenii au fost educaţi să ţină la sănătatea lor şi a copiilor lor. Şi pentru că înţelegeau că totul pornea de la şcoală, timp de zeci de ani, în manualele pentru elevi s-a dat o importanţă deosebită educaţiei alimentare. Dacă facem o monitorizare a manualelor şcolare pentru ciclul primar care au circulat în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primii ani din secolul XX, putem observa că alimentaţia sănătoasă era importantă pentru toate păturile sociale, de la orăşenii mai înstăriţi, pînă la sătenii cu cîteva clase. Manualele şcolare erau instrumentele prin care educaţia alimentară a fost răspândită şi în mediul rural. Alimentele din manualul de „Higiena poporală cu privire la săteanul român” (1888) - erau tratate separat, cele de origine animală şi cele de origine vegetală, o atenţie deosebită fiind acordată şi condimentelor. Doctorul S. Argeşianu sublinia în tratatul său de “Noţiuni de Higienă şi medicină populară” 1898, necesitatea unei alimentaţii corecte, sănătoase, corelate cu păstrarea unui mediu sănătos pentru a obţine o viaţă de calitate şi tot el susţine că “...în puterea noastră stă, ca să guvernăm alimentaţia, pe care o putem schimba dupe voie în satele din Ardeal găseşti familii care se hrănesc cu produse cumpărate din supermarketuri, 3. S. Argeşianu -Noţiuni de Higienă şi medicină populară”, 1898, Bucuresci, p. 392
