Virag, Paula (szerk.): 300 de ani de la colonizarea şvabilor dunăreni în comitatul Satu Mare (Satu Mare, 2012)
Kereskényi Sándor: Cavalerul rătăcilor ca artizan al pripăşirii. Narativa genealogică a unui nobil declasat de a începutul secolului al XVIII-lea
mincinos notoriu, acoperind cu vorbe goale lenea sa proprie şi gesturile sale necugetate”3. Narativa genealogică Ceea ce numim îndeobşte istorie nu este în raport cu realitatea decât o naraţiune simplificată, dramatizată şi învestită cu sens. Ea filtrează trecutul, îl adaptează şi îl deformează, trecându-1 prin sita imaginarului şi strecurându-1 în sensul ideologilor prezentului (Lucian Boia). Despre condiţia narativei genealogiceancorată adânc în stâncile unor ţărmuri îndepărtate a unei ţări de mult necunoscute, străine-nobilul declasat şi-a propus să desluşească numai acele reguli potrivit cărora se petrecea deplasarea dinspre real spre imaginar. Multitudinea de evenimente, imagini şi valori în conştiinţa sa a devenit unica istorie adevărată-o istorie a „nostalgiei pervazive”4. János Kereskényi era posedat de conştiinţa genealogică al unui noble countryman5 - din rândurile acestora erau racolaţi în acele timpuri acei aventurieri care niciodată n-au cutezat să-şi încerce norocul în toiul unor întâmplări haotice, reordonate după regulile sadice ale războaielor de mercenari. Fiind un adevărat „soldier of fortune”, fiul unui tată copleşit de evenimentele politice petrecute în nord-vestul fostului regat ungar, János era nevoit să-şi părăsească domeniile familiei. Zdruncinat de o dragoste neîmpărtăşită, neavând la îndemână nici o dotă şi văzând atitudinea ezitantă a tatălui-care şi-a început cariera militară în slujba împăratului, terminând-o sub tutela lui Francisc Rákóczi al II-lea-a hotărât să-şi croiască un drum spre glorie printr-un ataşament, şovăielnic, dar plin de precauţiunile mediocrităţii, legat de partea învingătorului, căruia i-a putut oferi numai o povestioară împăunată a familiei sale. Cândva, la începutul anilor 1200, un meşteşugar comerciant de origine valonă (Maître Pierre) din îndepărtatul orăşel Venders (Belgia) a venit în Ungaria regilor arpadieni şi a servit ani de-a rândul în castelele domeniilor regale. Conform testamentului unui nepot de-al său, Tiborc, datat din 1289, avuţiile sale erau păstrate într-un cufăr mare, închis cu lacăt, a cărui cheie o purtase, chiar şi pe patul morţii, la cingătoare. Tiborc, bucurându-se de sprijinul regelui Ladislau al IV-lea Cumanul, era deja latifundiar, iar fiii săi făceau parte din nobilimea maghiară din nordul regalităţii, având diferite domenii în comitatele Bars, Hont şi Nyitra. Orbán Kereskényi era deja notar şef al comitatului Nyitra, servind un timp şi ca judecător regal la curtea lui Ferdinand al Il-lea, având totodată relaţii bune şi cu Kristóf Báthori, principele Transilvaniei. Fiul său, György, a parcurs o carieră demnă de atenţia istoricilor care vor să dezlege misterele psihopatologice ale personalităţilor de tip voluntarist. Acest om prea puţin scrupulos (escroc mincinos şi ucigaş de meserie), timp de 20 de ani era şi consilierul juridic (fireşte, sperjur şi perfid) al „vrăjitoarei” Erzsébet Báthori, pe care a trădat-o în cele din urmă iară prea multe remuşcări, trecând de partea guvernatorului de fire machiavelică, Imre Thurzó, şi, astfel, a contribuit din plin la 3 Vonház István, A szatmármegyei német telepítés, Palatino, Cluj Napoca, 1997, p. 254-261,284. 4 ’’Rebellion against inherited tradition has given rise to the modern cultur of preservation and pervasive nostalgia (...) The past has ceased to be a sanction for inharited power or privilege, as a focus of personal and national identity and as a bulwark against massive and distressing change it remains as potent a force as ever in human affairs.” David Lowenthal, The Past is a Foreign Country, Cambridge University Press, Cambridge, 1985, p.257. 5 Acest tip al nobilimii de ţară este folosit la Nagy şi Szluha în poziţionarea socială a familiei Kereskényi în contextul secolelor XVII-XIX; Nagy Iván, Magyar nemesi családok története és címerei, Budapest, 1857, p. 279; Szluha Balázs, Nyitra vármegye nemes családai, Budapest, 2003, p. 358. 11
