Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Marius Diaconescu: Postfaţă

Drumul deschis de către regretatul Radu Popa a fost urmat peste câţiva ani de cîţiva istorici, tineri la epoca respectivă, care au format o adevărată "şcoală" în istoriografia română. O parte ne-au fost profesori şi vom depăşi poate cadrul acestor pagini, dar credem că trebuie completată şi aici introducerea amintită a dl. I. Drăgan. Pentru că nu se poate vorbi azi despre istoria nobilimii româneşti din Transilvania fără câţiva istorici, care se regăsesc prin studiile lor chiar şi în paginile acestui volum. Trio-ul Ioan-Aurel Pop, Adrian Andrei Rusu şi loan Drăgan sunt creatorii "şcolii" clujene de istorie a nobilimii româneşti. Primii doi au fost pomeniţi doar în treacăt, iar pe Domnia Sa, cu modestia binecunoscută, dl

I. Drăgan nici nu s-a menţionat în studiul introductiv. Lor li se alătură alţii din alte centre de cercetare, Costin Feneşan, Viorel Achim, ş.a. Prin activitatea tuturor s-a creat în ultimii ani un curent în istoriografia română favorabil cercetării istoriei nobilimii româneşti din Transilvania şi din alte perspective decât cele clasice.

Este vorba de un curent încă în formare, căci sunt vizibile încă unele ezitări şi resturi ale vechilor parametri de abordare a cercetării. Opiniile diferite sunt cauzate de modul de tratare a acelei părţi a nobilimii româneşti care s-a integrat societăţii maghiare medievale. Chiar şi în studiile cuprinse în prezentul volum se poate observa prioritatea care se acordă feudalităţii româneşti originare, cnezi şi voievozi. O imagine de ansamblu asupra nobilimii româneşti este irealizabilă fără reconsiderarea poziţiei faţă de elitele nobiliare româneşti care s-au maghiarizat şi catolicizat în urma integrării. Tratarea acestui oportunism al elitelor ar permite o analiză obiectivă, într-o mai mare măsură, a societăţii medievale ardelene.

Importantă şi interesantă în acelaşi timp ar fî realizarea unei încadrări corecte a nobilimii româneşti din Transilvania în structurile nobiliare ale societăţii medievale din Regatul Ungariei. Relaţiile de familiaritate specifice epocii detennină evoluţia în ierarhia socială. Elitele s-au format după o legitate bine determinată în cadrul relaţiilor feudale. La rândul lor aceste elite aveau familiarii lor, aspect care ar putea surprinde prin amploarea lui. Structurile specifice feudalităţii româneşti originare s-au adaptat realităţilor societăţii feudale tipice. Analiza acestor structuri este un subiect care merită urmărit. Doar atunci poate fi definită o tipologie a nobilimii româneşti.

292