Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Sipos Gábor: Calvinismus la romănii din Ţara Haţegului la începutul secolului al XVIII-lea
capelanul de curte Istvánházi, pare a fi avut succese în satele apropiate ca Clopotiva, Ostrovul Mare şi Peşteana. Analizând manuscrisele lui Viski şi Istvánházi, Mihail Alin Gherman ajunge la concluzia că „diferenţele existente ... ne sugerează ca probabilă o circulaţie de tip folcloric, asemănătoare cărţilor populare, în care trecerea de la o variantă la alta nu s-a făcut neapărat prin copiere, ci şi prin circulaţie orală“18 *. Considerăm ca cele expuse demonstrează pe deplin că în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea şi în primele trei decenii ale secolului al XVIII-lea comunităţile reformate româneşti existente asigurau această circulaţie orală a textelor religioase. Analizând diferitele aspecte ale calvinismului românesc se ridică o problemă foarte interesantă, cea a existenţei unei liturghii specifice. loan Ţirca, unul dintre corifeii rezistenţei ortodoxe faţă de unirea cu Roma, scăpând din captivitate în toamna anului 1700, şi-a găsit adăpost într-o parohie românească calvină din Ţara Haţegului, cu aprobarea Consistoriului Suprem Reformat10. Deci un preot ortodox, ce-i drept, numai vremelnic şi constrâns de împrejurimi slujea într-o comunitate calvină - acest fapt ne îndeamnă să presupunem că unele parohii reformate române şi-au menţinut majoritatea tradiţiilor ortodoxe. De altfel mitropolitul unit Atanasie într-o scrisoare adresată cardinalului Kollonich reproba atitudinea celor 11 preoţi calvini români haţegani care de iure se declaraseră uniţi cu biserica reformată, de facto însă menţinuseră vechea lor liturghie ortodoxă20. Manuscrisele citate însă ne îndeamnă la o rezervă faţă de afinnaţia lui Atanasie - psalmii versificaţi de Albert Szenczi Molnár şi rugăciunile traduse în limba română atestă clar existenţa unei liturghii specifice în viaţa religioasă a comunităţilor calvine. Bilingvismul unor preoţi români şi maghiari din Haţeg aduce un argument în plus în favoarea acestei păreri - confesiunea şi liturghia fiind comună, cea reformată, numai limba serviciului divin s-a schimbat de la caz la caz potrivit limbii materne a credincioşilor. O altă problemă interesantă este cea a subordonării canonice ale parohiilor reformate româneşti. Declaraţia citată a celor 11 preoţi români 18 Gherman, op. cit., p. 184. 1,1 Bethlen Miklós, Élete leírása magától, ed. V. Windisch Éva, Budapest, 1980. p. 882. ■° N. Nilles, Symbolae ad il/iistrandam históriám ecclesiae oriental is in terris coronae S. Stephani, Oeniponte, 1885, vol. 1., p. 220-221. 213
