Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Sipos Gábor: Calvinismus la romănii din Ţara Haţegului la începutul secolului al XVIII-lea

jumătate a rămas singurul preot al parohiei reformate din Haţeg, ţinând serviciile divine în această perioadă în ambele limbi".

Datele referitoare la celelalte comunităţi calvine româneşti sunt mult mai răsfirate. Râul Bărbat, administrat în 1713 de capelanul haţegan Iosif Fărcaş, devine parohie independentă în 1719 având ca preot pe Iosif Bányai. în anul 1723 sinodul parţial al protopopiatului reformat, în urma solicitării enoriaşilor dornici de a avea un preot român, transfera la Râul Bărbat pe Iosif Fărcaş care funcţiona aici şi în 1727* 12.

Băieşti, satul natal al familiei preoţeşti Fărcaş găzduia în 1713 un sinod parţial al pastorilor reformaţi din protopopiatul Hunedoara, ceea ce probează existenţa unei comunităţi calvine în localitate13. Nobilimea băieşteană reformată întreţinea un preot calvin împreună cu localitaea vecină Galaţi.

Inscripţia din 1665 în limba maghiară a bisericii din Silvaşu de Sus („Ez ház épitetik Szilvási Bálintul s társa Csonakosi Susana aszonytul“ - Acest lăcaş e construit de Valentin Szilvási şi de soţia Sa doamna Susana Csonakosi) ne îndreaptă atenţia spre o familie nobilă patroană bilingvă. Un tânăr din această familie, János Szilvási a semnat legile Colegiului Bethlen din Aiud în 7 decembrie 1678 şi după terminarea studiilor a devenit învăţător la Haţeg. Peste patru ani un alt fecior al familiei Szilvási, „nobilis et honestus juvenis Michael Szilvási“, studentul Colegiului Reformat din Alba Iulia a dat dovadă de cunoştinţele sale de limba română cu ocazia anchetei ţinute în cazul vlădicii Iosaphat14. După toate probabilităţile în biserica amintită ridicată de această familie cu ocazia serviciilor divine calvineşti s-au folosit ambele limbi şi la sfârşitul secolului al XVII-lea.

Convieţuirea religioasă reformată-ortodoxă producea un exemplu foarte interesant la Demsuş, unde în 1701 nobilii patroni localnici şi din împrejurimi (Blasiu Csulai de Nagycsula, loan şi Francise Lukács din Demsus, Isac, Grigore şi Paul Bakosnyitzai din Demsus, Şefan Naláczi

" Ibidem, p. 27. In 1714 sinodul parţial a hotărât achitarea salariului lui restant. Ibidem, p. 44-45.

12 Csulak, op. cit:, Böjthe Ödön, Hunyod megye sztrigymelléki része és nemes családjai története. Budapest, 1891, p. 15.

1 ’ APHZ Prot. 1/2., p 43; Iacob Radu, Istoria vicariatului greco-catoHc a Haţegului. Lugoj. 1913, p.163-164.

14 Radu. op. cit., p. 323; Jakó Zsigmond-Juhász István, Nagyenyedi diákok, Bukarest, 1979, 106; Erdélyi országgy űlési emlékek, vol. XVII. p. 301.

211