Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Sipos Gábor: Calvinismus la romănii din Ţara Haţegului la începutul secolului al XVIII-lea
calvină şi îi asigura pe cei în cauză „că unirea se va menţine sub aceleaşi condiţii care au fost iniţial stabilite, când de bună voie s-a aderat la biserica noastră, riturile, religia nu vor fi schimbate şi preoţii să trăiască în acea libertate a religiei lor pe care au moştenit-o de la predecesorii lor“5. Problema preoţilor români s-a ridicat şi în 1709, episcopul reformat István Veszprémi înştiinţând Consistoriul Suprem că preoţii rămaşi uniţi cu calvinii au nevoie şi mai departe de protecţia curatorilor supremi (care deţineau înalte funcţii de stat şi dispuneau de puterea necesară), deoarece mereu sunt molestaţi de „vlădica“ actual unit cu Roma, dar ei vor menţinerea situaţiei anterioare şi doresc să fie hirotoniţi în Ţara Românească. Consistoriul a hotărât că curatorii supremi vor solicita la forurile competente apărarea cerută6. în realitate acţiunea din 1699-1700, respectiv 1709 era o încercare de a scăpa de unirea cu Roma şi de a menţine situaţia anterioară a ortodoxiei, cum atestă referirea la menţinerea riturilor vechi şi hirotonirea în Ţara Românescă. Totuşi, urmele comunităţilor calvine româneşti pot fi căutate cu succes în primul rând în acele localităţi în care au funcţionat cei 17 preoţi amintiţi: Băieşti, Baru, Măţeşti, Haţeg, Livadia de Câmp, Păroş, Râul Alb, Râul Bărbat, Sălaşu de Jos, Sălaşu de Sus, Săcel şi Subcetate. Sursele istorice nevalorificate până acum atestă faptul că la începutul secolului al XVIII-lea o parte a acestor localităţi găzduiau comunităţi calvine româneşti viguroase formate din mica nobilime şi orăşenime românească locală. Târgul Haţeg, centrul ţinutului, unde funcţiona în 1644 preotul reformat român Petrus Szászvárosi alias Pap de Lugoj7, începând cu anul 1704 lângă pastorul reformat maghiar Nicolae Csáki ţinea şi un capelan refonnat român în persoana lui Popa Iosif Fărcaş. Identic cu semnatarul 5 Arhiva protopopiatului reformat Hunedoara-Zarand (APHZ) în Arhiva Centrală a Eparhiei Reformate din Ardeal, Protocolul 1/1, p. 252-253 (copie din 1702). Editat de Sipos Gábor, Román református eklézsiák oltalomlevele 1700-ból. ín: Europa. Balcanica—Danubiana- Carpathica. Annales 2/B, Budapest, 1995, p. 356-359. 6 Adresa lui Veszprémi: „A velünk való Unióban meg maradott Oláh Papok kévánnyák N[a]g[ysá]gtoktól s K[e]g[ye]l[me]tektöl, vigye véghez, hogy a mostani Vladikától ne háborgattassanak, hanem a mint az előtt voltak úgj légyenek, és Papságot is Havasallföldéböl vehessenek magoknak.“ Rezoluţia Consistoriului: „Secundum Suae Majesatis benignissimam Resolutionem eztis remonstrallyák a Fő Curatorok a hol illik.“ Arhiva Consistoriului Suprem (ACS) în Arhiva Centrală a Eparhiei Reformate din Ardeal, nr. 6- 9/1709, prot. I., p. 24. 7 Juhász, op. cit., p. 252-254. 209
