Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Marius Diaconescu: Răscoala nobililor maramureşeni din 1492
se ocupa de obicei cu comerţul şi meşteşugul, iar o categorie specială o constituiau tăietorii de sare. Aceştia beneficiau de anumite privilegii, dar statutul lor le impunea şi anumite obligaţii specifice condiţiei lor sociale14. Până către sfârşitul secolului al XV-lea nobilimea românească era proprietara de drept şi de fapt a celor mai multe sate maramureşene, constituind un grup social relativ compact românesc. Către sfârşitul domniei regelui Mathia, cămara de sare a Maramureşului a ajuns în proprietatea reginei Beatrix, ceea ce a generat un amestec al ei în administrare, precum şi o anumită poziţie faţă de nobilimea comitatului. Toate veniturile din Maramureş aparţineau în exclusivitate reginei15. în acest context s-au desfăşurat evenimentele care au generat prezentul demers. în 22 iunie 1492, Iohannes Horwath, corniţele Maramureşului, scria din cetatea Hustului magistratului oraşului Bartfa o scrisoare în care se justifica pentru faptul că nu le-a livrat sare de la cămara maramureşeană. Documentul a fost publicat cu scăpări de către Ivanyi Bela în 1910 în regest în limba maghiară, cu text latinesc original pentru partea mai importantă a actului16. Corniţele le scria “ vă spun cu adevărat vouă că pentru darea de un florin s-au stârnit cele mai mari răscoale şi neînţelegeri în acest pământ, pentru care cauză aici nu se taie sare acum, şi nici nu se poate tăia, ... dar, în curând, că se va putea tăia, adică, când revoltele şi neînţelegerile de faţă se vor putea potoli...”17. Gravitatea evenimentelor este reliefată de textul scrisorii. Speră că în curînd se va putea livra sare, după ce revoltele şi neînţelegerile (sau luptele - discordie?) vor putea fi potolite. Ca o întărire a afirmaţiilor sale, corniţele 14 Al. Doboşi, op. cit., passim. 15 J.C. Engel, Geschichte des Ungarischen Reiches und seiner Nebenländer, I, Halle, 1797, P- 37. 16 Ivanyi B„ Bartfa var. It., I, nr. 3043, p. 447. 17 "...dicimus vobis in veritate, quod pro taxa unius florenorum in ista terra maxime mote sunt consurgentie et discordie, pro quibus quidem causis nunc sales hie non ciduntur, neque cidi possunt.........sed mox. ut cidi poterunt, videlicet quando presentes rebelliones et discordie sedare poterunt... " - ibidem, cu excepţia textului subliniat. Se pare că istoricul a uitat să transcrie acest fragment (subliniat de noi), fiind o pură greşeală de transcriere datorită dispunerii în original a textului respectiv între verbul, repetat poterunt. Am completat textul după o fotocopie a originalului păstrată la Arh. Naţ. Maghiare. Budapesta, DF 215 816. 188
