Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Marius Diaconescu: Răscoala nobililor maramureşeni din 1492

face apel la reprezentantul celor din Bartfa care le va spune la întoarcere ceea ce a văzut şi a auzit în legătură cu răscoala18. Al. Doboşi comenta acest pasaj: “fără îndoială, aceasta însemnează că el a avut ce să povestească”19, reliefând gravitatea evenimentelor petrecute. Proporţiile răscoalei sunt relevate de o altă scrisoare, cu aceeaşi adresă, scrisă de comite în 9 august 1492 dintr-o localitate din sudul Caşoviei, Gagy. Corniţele Maramureşului a fost nevoit să se refugieze din comitatul răsculat, recunoscând că " s-a născut aşa de mare vrăjmăşie contra noastră, chiar contra maiestăţii sale regina, că nimic bun cu înşişi maramureşenii până acum nu am putut face, nici sare nu vor să taie, nici alte slujbe pentru folosul maiestăţii sale nu vor să facă cu nici o înţelegere"20. Scrisoarea este o justificare a comitelui pentru sistarea livrării de sare către oraşul Bartfa. Din această cauză este menţionat în primul rând refuzul tăietorilor de sare de a lucra în ocnă. Celelalte slujbe pentru folosul reginei erau îndatoraţi să le facă nobilii din comitat, la ei facându-se referinţa comitelui. Către sfârşitul lunii august corniţele a căzut la o înţelegere cu tăietorii de sare care au reînceput munca, după cum le comunică corniţele Iohannes Horwath magistratului aceluiaşi oraş Bartfa, cerându-le să-şi trimită delegatul să ridice sările21. Corniţele nu mai face nici o referire la rebeli, ceea ce, împreună cu infonnaţii ulterioare strict legate de acest eveniment, ne indică o înăbuşire în forţă a răscoalei nobililor. Din scrisoarea din 9 august rezultă că s-a refugiat din Maramureş22. El le scria din sudul Caşoviei, din Gagy. Maramureşul se afla la cumpăna secolelor XV-XVI în subordinea căpitanului Ungariei Superioare. Nu este exclus ca I. Horwath, corniţele Maramureşului, să-i fi cerut ajutor militar pentru reprimarea rebeliunii. Doar astfel se explică prezenţa lui în sudul Caşoviei, căci pentru un '* "... de istis autem discordiis famulus vestris hic suscitatum oculis suis vidit et omnibus audivit propriis qui singula vobis declarabit... " - ibidem. 19 Al. Doboşi, op. cit., p. 161, nota 2. 211 "... quia tantus error contra nos ymmo potins contra reginalem maiestatem ortus erat, quod nullum bonum cum ipsis Maramarusiensibus habere usquemodo potuimus, neque sales excidere volunt, neque alios fructus ad utilitatem sue maiestatis facere volunt ullo pacto... ", Ivanyi B., Bartfa var. It., I, nr. 3049, p. 448. :| "... Manifestamus vobis, quod tarn cum cisoribus salium concordavimus in tantum, quod sales ciduntur... ", ibidem, nr. 3054, p. 449. Fotocopie: DF 215 827. ...Postquam nos quidem abhinc ad Marmaros intraveramus...” , ibidem, nr. 3049, p. 448. 189

Next

/
Oldalképek
Tartalom