Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Ovidiu Pecican: Lecturile istorice ale nobililor maramureşeni (sec. XIV-XV)
troian putea parveni românilor din Ungaria şi Ardeal, cât şi una latină (catolică), la care clasa suprapusă avea acces. în fine, să nu uităm că un rezumat al Războiului Troadei - foarte probabil preluat după acelaşi Manasses - fusese înglobat în Alexandria aşa cum circula ea printre români încă din a doua jumătate a secolului XIII19. Chiar şi necunoscându-1 pe Manasses, deci, cărturarii din mediile ortodoxe şi româneşti medievale erau la curent cu faptele petrecute la Troia în interpretarea cuprinsă în Alexandria. Dar tot Iorga mai spune că o societate preia în propriu-i circuit nişte cărţi atunci cînd ea are nevoie de “cuprinsul ideal” al naraţiunilor respective20. întebarea e când s-a făcut această preluare în Transilvania şi în celelalte teritorii ale coroanei maghiare locuite de români? Din nefericire nu putem preciza cu exactitate. Ştim doar că la sfârşitul secolului XIV ori începutul celui următor, autorul anonim ortodox care producea GRV utiliza Alexandria datorită prestigiului ei istoric în construirea propriei compilaţii. Dar GRV, dincolo de intenţiile sale politice, propunea şi un model de construcţie literară. Şi fără îndoială că, din acest punct de vedere, unna la rându-i modelele despre care autorul ştia că întruniseră adeziunea publicului nobiliar românesc (oricât de restrâns va fi fost acesta, redus chiar la seniorul care o comandase şi clientela lui vasalică măruntă). Să vedem atunci cărui tip literar i se subsumează GRVl E vorba de o gestă, un cântec de vitejie, eroic, despre oşteni neînfricaţi în lupta cu păgânii şi răsplătiţi de suveran pentru curajul lor cu proprietăţi şi privilegii. Cui îi vorbea această scriere? Unui public de luptători, fireşte. Un public sensibil la codul curajului pe câmpul de onoare şi care, facându-şi astfel datoria, are în faţă perspectiva unor privilegii şi proprietăţi. Un public nobiliar, neîndoielnic; vehement ortodox, însă. Aceşti nobili, cel puţin o parte din ei, au deja o imagine despre propria origine nobiliară; o ideologie pe care o apără în luptă cu aristocraţia maghiară. Ei ştiu despre ei că în timpul regelui Ladislau şi a luptei acestuia cu păgânii i-au stat alături, ajutându-1 să învingă. Pentru aceasta au primit feude în Maramureş şi privilegiul de a-şi păstra religia 19 Oviodiu Pecican, Alexandria... . 20 N. Iorga, op. cit., p. 42-43. 181
