Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)
Ovidiu Pecican: Lecturile istorice ale nobililor maramureşeni (sec. XIV-XV)
aceasta înseamnă: accesibilitatea sa pentru un public mai larg. Mai larg, dar şi mai puţin instruit (necunoscător de slavonă)15. în intervalul respectiv de timp s-a petrecut o metamorfoză. O cultură care până atunci interesase preponderent clasa suprapusă devenea, sub motivaţia caracterului “luminător’al învăţăturii16, accesibilă unei populaţii cu acces la scris-citit în limba română sau grupată în jurul celor pentru care literele chirilice nu aveau secrete, chiar dacă limba slavonă nu o cunoşteau. în ceea ce priveşte Războiul Troadei, ştim despre el că materialul troian circula în mediile româneşti medievale în rezumatul inclus în cronica lui Constantin Manasses'7. Pe de altă parte, în regatul maghiar el era cunoscut încă din secolul XIII (Anonymus însuşi l-a prelucrat la cererea unui fost coleg de studii)18. Există, prin urmare, atât filiera slavonă şi greacă (ortodoxă, în orice caz) prin care materialul 15 Nu trebuie uitat că în acelaşi secol XVII Miron Costin şi Constantin Cantacuzino dispreţuiau Alexandria datorită încărcăturii fantastice şi neverosimilităţii naraţiunii ei. Cf. B.P. Haşdeu. Cuvente den Bătrâni, II, Bucureşti, E.D.P., 1984, p. 25: Miron Costin spune că “Scrie Plutarh, vestit istoric, la viaţa lui Alexandru Machedon, carele au scris Alexandria cea adevărată, nu basme, cum o scrie o Alexandrie, din grecie sau dintr-alte limbe scoasă pre limba rumânească, plină de basne şi scornituri”. 16 Această convingere a fost vehiculată anterior iluminismului de Luther şi cei care l-au urmat. Dar chiar şi anterior traducerii Bibliei de către Luther, John Wycliff şi Jan Hus manifestaseră opinii similare. Cu privire la husitism şi reformă în spaţiul românesc, mai recent Maria Crăciun, Protestantism şi ortodoxie în Moldova secolului al XVI-lea, Cluj- Napoca, Presa Universitară Clujeană, 1996; la p. 14-25 se discută husitismul. Deşi focalizează asupra situaţiei din Moldova, lucrarea e utilă pentru înţelegerea fenomenului husit şi protestant în întregul spaţiu românesc. ’7 O traducere după acest izvor a realizat, pe la 1620, călugărul oltean Mihail Moxa. Vezi B. P. Haşdeu, Cuvente den bătrâni, I, Bucureşti, E.D.P., 1983, p. 299-425 (text şi comentariu critic); Mihail Moxa, Cronica universală. Bucureşti, Ed. Minerva, 1989, ed. De G. Mihăilă, p. 114-117. 18 Ovidiu Pecican, Literatura română din secolele XIII-XIV, în Contemporanul, nr. 26-27 (167-168), 26 iulie 1993, p. 8-9: “Când odinioară ne găseam împreună la şcoală, la studii, şi citeam cu acelaşi entuziasm istoria troiană pe care eu îmbrăţişănd-o cu cea mai mare dragoste o rezumasem într-un singur volum şi într-un stil propriu, după cărţile lui Dares Frigius ş! ale altor autori, după cum învăţasem de la profesorii mei, mi-ai cerut ca, precum scrisesem istoria troiană şi războaiele grecilor, tot astfel să scriu pentru tine genealogia regilor Ungariei şi a nobililor e!' (Cf. Anonymus, Izvoarele istoriei românilor, vol. I, Bucureşti, 1934, traducere de G. Popa-Lisseanu, p. 71). 180
