Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Ioan Haţegan: Banatul la 1478. Sinteza vieţii economice, politice şi militare a unui ţinut într-un an de răscruce al istoriei sale

specifice pentru agricultura extensivă, în timp ce asolamentul, folosirea îngrăşămintelor naturale şi dezvoltarea ramurilor anexe ca pomicultura, viticultura, cultura plantelor textile şi furajere, ţin de noua orientare.

Şi relaţiile de producţie suferă modificări. Feudalul încearcă să atragă pe domeniul său cât mai multe forţe de muncă. Ca metode foloseşte scutirea de dări pentru cei strămutaţi, întemeierea de noi aşezări pe posesiunile sale, ba chiar şi răpirea de iobagi de pe posesiunile vecine. Legislaţia de liberă strămutare a iobagilor este încă în vigoare dar limitările sunt din ce în ce mai numeroase iar încălcările frecvente. După lege ţăranul iobag nu se poate muta de pe o posesiune pe alta decât după achitarea tuturor datoriilor faţă de stăpânul feudal (terragium, dări în natură şi bani, etc.). în fapt, cantitatea datoriilor creşte şi posibilitatea ţăranului de a pleca scade. Desele reclamaţii pentru întoarcerea iobagilor fugiţi sunt o mărturie elocventă a fenomenului citat. Sate întregi se pustiesc ca urmare a migrării locuitorilor pe o altă posesiune, în căutarea unei vieţi mai uşoare. Dar după un anumit număr de ani dările cresc şi împovărează noua aşezare. Renta feudală, ca formă tipică de exploatare nobiliară, se percepe în muncă, în natură şi în bani. După anul 1351 dijma sau zeciuiala se transformă în nonă şi este percepută cu tot mai multă asprime. I se adaugă censul faţă de feudal, taxele extraordinare şi cele ocazionale, darea în natură care îmbracă forme diverse: cincizecimea (quinquagesima) oilor, dijma din porci, din albine, darea ocoalelor şi încă multe altele.

Chiar în 1478, printre punctele decretului regal din primăvară figurează o nouă dare de 1 florin de fiecare poartă încasat în folosul cămării regale. Vor fi scutiţi nobilii şi familiile lor, juzii şi oamenii foarte săraci. Jelerii cu pământ de arătură şi vie vor plăti şi ei darea, ceilalţi nu. Numărul total al dărilor şi serviciilor îngreunează mult dezvoltarea liberă a forţelor de producţie. Dintre ocupaţiile anexe, păstoritul reprezintă o ocupaţie tradiţională. Bogăţia de vite mari şi mici a ţinutului este atestată de numeroase ori. Păstorii se deplasează cu turmele lor la vărat şi iernat în Banat dar şi în lunca Dunării, în Ţara Românească; o altă direcţie o constituie câmpia Panoniei. Transhumanţa este o realitate istorică mult mai veche decât acest secol, dar continuitatea sa în timp explică pe de o parte şi legăturile strânse dintre cele trei ţări române în tot decursul evului mediu. Pescuitul, în numeroase iazuri şi pescării atestate în hotarele satelor, oferă o completare a hranei, dar şi o posibilitate de

157