Diaconescu, Marius (szerk.): Nobilimea romanească din Transilvania (Satu Mare, 1997)

Adrian Andrei Rusu: Nobilimea Românească şi biserica în secolul al XV-lea

Peters9. Ceea ce se întâmpla în lumea mentalului religios, se repercuta destul de palid în forme plastice. Ne întrebăm însă câţi, în afara unui cerc subţire de iniţiaţi, le-au înţeles, iar din aceia, câţi le-au urmat îndemnurile ? Calea către compromisuri a fost inaugurată prin colaborarea cu oficialitatea, răsplătite fiind cu acte confirmatoare de stare socială privilegiată. Nu ştim ce însemna, în concret, compromisul pe plan religios. Dacă este să-l transpunem din deciziile teologilor de la Florenţa, atunci, la nivelul unor laici, destul de marginalizaţi, aşa precum erau cei din Haţeg, el trebuie înţeles ca ceva aproape nesemnificativ. După hotărârile florentine, singura parte care trebuia să-şi revizuiască atitudinile, era cea catolică. Era nevoie numai de un spirit mai tolerant şi mai multă răbdare pentru ca lucrurile să se desfăşoare în sensul sperat de către Biserica catolică.

Gravitatea discrepanţelor a fost repusă în actualitate abia după ce ierarhia catolică, şi după ea, autoritatea de stat, singurele părţi cu posibilităţi active, din cadrul raportului catolici-ortodocşi, au apreciat că unirea constituise un eşec. Momentul acesta s-a produs către sfârşitul domniei regelui Matia Corvinul. Menţinerea şi afirmarea formală a compromisurilor florentine, aşa cum vor fi fost ele formulate în Transilvania în general, în Haţeg, în mod special, punea însă la adăpost nobilimea românească de o nouă tentativă de dereglare ori chiar invalidare a statutului ei social. Această optică, conjugată cu un progres istoric care o delimita progresiv tot mai net de comunitatea rurală din care ieşise, apropiind-o de masa stării nobiliare a regatului, vor contribui, credem noi, la succesele înregistrate de catolicism în Haţeg. Cu alte cuvinte, ce nu au realizat măsurile dure din secolul al XIV-lea, s-a împlinit prin liberă opţiune în secolul următor.

Semnele prozelitismului misionar, catolic, s-au estompat până la dispariţie. Felul în care fenomenele religioase evoluau deja la mijlocul secolului al XV-lea, este arătat şi de călătoria legată de cruciada târzie, a lui loan de Capistrano. întâi nu trebuie uitat că fusese şi el implicat în problemele unioniste. Dacă la intrarea în Banat, franciscanul avea atitudini destul de radicale împotriva a tot ceea ce era “schismatic”, ajuns la Hunedoara s-a războit doar cu loan de Caffa, pe care, după ce a obţinut

9 Catholic and orthodox piety in Transylvania before the Reformation, în Europa Balcanica- Danubiana-Carpathica. Annales. Cultura-Hisloria-Philologia. Budapest, 2/A, 1995, p.79.

135