Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)

I. Cadrul antropogeografic al zonei studiate. Date generale şi orientative

Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă

Crăciuneşti (denumirea maghiară Tiszakarácsonyfalva, Karácsonyfalva)

în Diploma 84 din 31 mai 1407 este menţionată cu numele maghiar Karachonfalva39.

Ruscova

Prima menţiune este făcută în anul 1373 alături de comunele Poenile de sub munţi, Leordina şi Repedea40.

Coştiui (denumirea maghiară Rónaszék, denumirea germană Rohnen)

Localitatea a fost atestată documentar prima oară în anul 135341. Crăciuneştiu şi Ruscova reprezintă două exemple de penetrare a unei populaţii de origine slavă în mediul românesc, începând încă cu secolul al XlII-lea. Astăzi cele două localităţi constitue cele mai puternice comunităţi ucraineiene din partea de nord-vest a României, fiind un izvor nesecat de colonişti care se aşează atât în judeţele învecinate (Satu Mare - mai ales în localităţile Micula, Satu Mic) dar şi în judeţe mai îndepărtate - Bihor, Arad, Banat42.

Vişeul de Sus şi Coştiuiul sunt două exemple de colonizări de germani din Austria şi Zips-Slovacia, pe care statul austriac le-au întreprins în secolul al XVIII-lea în vederea punerii în valoare a bogăţiilor solului şi subsolului: sare, păduri seculare, minerale neferoase etc. Sarea miocenă a fost în trecut exploatată între Coştiui şi Rona de Sus prin mai multe ocne. Salina, deschisă încă din secolele XIV-XV, a fost definitiv închisă în anul 1934, din cauza nerentabilităţii. Cu excepţia ocnei Apafi, toate vechile ocne sunt prăbuşite şi umplute cu apă.

39 Ibidem, p. 150.

40 Alexandru Filipaşcu de Dolha şi de Petrova, op.cit, p. 67.

41 Ibidem, p. 32.

42 Liuba Horvat, „Aspecte socio-demografice privind populaţia ucraineană din nord-vestul României în secolul al XX-lea”, în Studii şi comunicării, Satu Mare, Ed. Muzeului Sătmărean, 2008, p. 309-312.

43