Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)
Introducere
Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă valoare simbolică, a modului de percepţie a spaţiului şi locului, dar şi asupra influenţelor şi împrumuturilor culturale din zona cercetată, o zonă multiculturală (în care trăiesc alături de români: maghiari, şvabi, ucraineni, evrei, rromi) şi care a atras atenţia cercetătorilor din ţară şi străinătate (timp de trei ani cercetători români, germani, ucraineni, maghiari au efectuat cercetări pluridisciplinare vizând cultura materială şi spirituală din Bazinul Tisei Superioare, cu atenţie deosebită asupra influenţei populaţiei germane asupra culturii celorlalte etnii din regiune). Este vorba de nord-vestul Transilvaniei, care include Ţara Oaşului, zona Codru (în organizarea administrativă de azi, se află în trei judeţe: Satu Mare, Sălaj, Maramureş), zona Câmpia Someşului, Maramureşul istoric în stânga (România) şi dreapta Tisei (Ucraina). Delimitarea unităţilor etnografice se face de către specialişti (istorici, etnologi, etnografi, folclorişti, antropologi) utilizând termenii: regiune etnografică, ţară, ţinut, zonă etnografică, zonă etnoculturală, arie culturală, subzonă sau microzonă etnografică. Zonarea etnografică este o problemă la care se caută soluţii de ceva vreme. V. Butură vede zonarea etnografică un „principiu metodologic de bază în cercetările monografice sau tematice”3 şi consideră noţiunea de zonă etnografică ca fiind o zonă cu „trăsături comune în tipologia aşezărilor, planului gospodăriilor şi caselor”4. Georgeta Stoica consideră zona etnografică „un teritoriu mai mult sau mai puţin precis delimitat care prezintă caractere etnografice unitare, determinate de tradiţia istorico-socială, cristalizată în felul aşezărilor, ocupaţiilor, locuinţei, portului, artei populare, la care se adaugă manifestările culturii spirituale şi modul de viaţă”5. Ţară este termenul istoric care defineşte o zonă etnografică, aşa se explică faptul că „cele mai multe zone etnografice au primit încă din evul mediu denumirea de ţară, desemnând o unitate istorico-politică”6. Astfel sunt cunoscute câteva zone etnografice în aria studiată de noi sub 3 Vaier Butură, Etnografia poporului român. Cultura materială, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1978, p. 38. 4 Ibidem, p. 34. 5 Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Dicţionar de artă populară, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1997, p. 495. 6 Ibidem. 10
