Puşcaş, Maria Lobonţ: Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de granită (Nord-Vestul Transilvaniei) (Satu Mare, 2015)
III. Architectură spirituală/architectură culturală. Tipare mentalitare ale construcţiei
Locuinţă, locuire şi mentalitate în zona de graniţă ţinea cont de calităţile practice şi simbolice ale spaţiului, asigurându-se astfel trăinicie casei. Şi în cazul unor materiale de construcţie avem de-a face cu respectarea unor acte, ritualuri împământenite: totul se face în anumite momente ale anului, lunii, săptămânii, zilei sau nopţii. Lemnul - materialul primordial folosit în construcţie în întregime: trunchi, ramuri, coajă, frunze25, la ridicarea de biserici, case, anexe în gospodărie, a căpătat de-a lungul veacurilor multiple valenţe şi simboluri, acestea înnobilând edificiul. Lemnul pentru construcţie nu se tăia oricând şi de oricine; se au în vedere atât considerentele pragmatice, cât şi cele magice. „Există credinţa general răspândită că pomii sunt însufleţiţi (se nasc, cresc şi mor). Astfel, ei nu se tăiau pe lună plină, ci numai pe lună veche [...]; nu se tăiau niciodată vara, când copacii aveau sevă, viaţă, ci numai toamna şi iarna, cel mult în prima parte a primăverii. Această credinţă contravine celei de moarte violentă, adusă ca ofrandă pentru răscumpărarea locului de la forţele malefice. Ea se încadrează în cele de protejare a naturii, pentru ca natura la rândul ei să protejeze”26. Informaţia de teren confirmă în acest sens informaţiile bibliografice: în toată zona studiată, perioada de tăiere a lemnului pentru construcţie este noiembrie-ianuarie: „în lunile de iarnă noiembrie, decembrie, ianuarie, când nu aveau prea multă mâzgă”27, „se merge la tăiatul lemnului după ce cade frunza, când copacu nu mai are sevă, ăla lemn nu crapă şi nici nu-1 mâncă caria”28. După tăiere, copacii erau lăsaţi în pădure să se usuce, şi să „se elibereze” de duhurile necurate ce sălăşluiau în unii dintre ei, folosirea lor putând aduce necazuri. Nu se foloseau lemne de la construcţii vechi, mai ales de la construcţii care au avut un destin nefast, aceste lemne fiind considarate ca fiind „lemne ale diavolului”29, „nici copaci bătrâni, o 25 loan Godea, Arhitectura la români de la obârşii la Cozia, Oradea, Ed. Primus, 2007, p. 28. 26 Monica Budiş, op. cit., p. 38. 27 Inf. Horvat Vasile, 68 ani, Ruscova, jud. Maramureş, 2003. 28 Inf. Costevici Vasile, 38 ani, Apşa de Jos, Transcarpatia, Ucraina, 2005. 29 Monica Budiş, op. cit., p. 39. 115
